Mâncarea tradiţională a fiecărei ţări te învaţă câte ceva despre oameni, locuri şi cultura lor. Continentul european are multe poveşti frumoase legate de mâncare şi multe feluri tradiţionale te vor lăsa cu gura căscată şi cu burta plină. Iată 4 destinaţii culinare din Europa pe care nu trebuie să le ratezi.
Paris (macarons şi croissant)
Bucătăria franceză este recunoscută în lumea întreagă, deşi nu oricine apreciază la adevărata valoare porţiile mici şi sosurile simandicoase. Dacă ideea de melci cu sos verde, fripturi fezandate şi vinuri aspre nu vă încântă, puteţi alege Franţa pentru dulciuri.
Chiar dacă nu se compară cu Istanbulul la capitolul zaharicale, Parisul oferă ceva dulce şi aproape ezoteric: macarons. Şi mai e şi croissant-ul de dimineaţă cu unt şi lapte. Dacă nu va permite bugetul să ajungeţi vara asta în Franţa, puteţi încerca să faceţi în casă, după reţetele noastre, inclusiv în varianta raw.
Barcelona este un oraş cosmopolit, are plajă, multă artă interesantă, fotbal de înaltă clasă şi una dintre cele mai faimoase pieţe din lume, Boqueria. Capitala catalană vă îmbie şi în vara 2013 cu tradiţionala băutură pe bază de vin roşu şi fructe, sangria, dar şi cu celebrele fructe de mare. Dacă nu vă plac simple, încercaţi neapărat paella, un amestec cu orez, fructe de mare şi condimente de-a dreptul divin. Citeşte mai departe şi vezi ce bunătăţi tradiţionale poţi servi dacă vizitezi Cipru vara asta sau Munchen, pe pagina următoare! Sursa foto: Shutterstock