Dezastrul ecologic recent din Golful Mexic a facilitat noi descoperiri revoluţionare în domeniul chimiei.
Cercetătorul Eric Adams (SUA) a arătat că petrolul şi apa se pot combina. Cercetarea a fost finanţată de BP, responsabilă pentru deversarea de petrol din Golful Mexic.
Managerii ar trebui promovaţi aleatoriu
Companiile nu ar trebui să discrimineze angajaţii dacă vor să îşi sporească profitabilitatea.
Potrivit profesorilor italieni de la Universitatea Catania, dacă managerii ar fi promovaţi pe criterii aleatorii, companiile ar fi mult mai eficiente. Cercetarea acestuia este demonstrată matematic.
Drumuri practice pentru tren
Premiul pentru transport a revenit lui Toshiyuki Nakagaki (Japonia) pentru că a folosit un şablon de noroi pentru a determina rutele optime ale căilor ferate. Cu zăpadă nu ar fi mers…
Premiul pentru economie a fost acordit directorilor companiilor Goldman Sachs, AIG, Lehman Brothers, Bear Stearns, Merril Lynch şi Magnetar – de altfel, cele care au intrat primele în faliment la începutul crizei -, pentru că au creat şi promovat o nouă metodă de a investi banii: profit maxim şi riscuri financiare minime, pentru economia globală.
Liliecii au şi ei fanteziile lor
Libiao Zhang din China a studiat viaţa sexuală a liliecilor de fructe şi a descoperit că aceştia preferă sexul oral.
Neobişnuite, ciudate şi trăznite, premiile Ig Nobel se află la cea de-a 19-a ediţie. În acest an, evenimentul s-a centrat pe tema bacteriilor, cărora cântăreţii de operă le-au dedicat arii întregi.