La 34 de ani, Roxana Amarandi, voce și vioară în trupa E-an-na, reușește să-și îmbine perfect cele două mari pasiuni, muzica și cercetarea.
Cum a ajuns într-o trupă de folk-metal, dar și cercetător științific la Institutul de Oncologie din Iași, ne-a povestit chiar ea, într-un interviu exclusiv pentru Unica.ro.
Roxana, spune-ne, pentru început, cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică? E moștenire de familie sau pur și simplu ți-ai dorit tu să cânți, inclusiv la vioară?
Bună, Unica! Mă bucur că am ocazia să-mi împart puțin din experiența de viață cu ajutorul vostru. Pasiunea mea pentru muzică a fost descoperită încă de când eram mică, de mama. M-a surprins fiind foarte absorbită de absolut orice fel de muzică răsuna prin casă, și că mă liniștea de fiecare dată. Eram un copil destul de agitat. Și, deși nimeni din familia mea nu a urmat o carieră muzicală, talentul l-am moștenit de la mama. Ea participase pe vremuri la Cântarea României ca și solist vocal, iar mie personal mi se pare ca are o voce extraordinară. Acum cântăm împreună la aproape fiecare sărbătoare de familie.
Eu nu știu dacă mi-am dorit să cânt de mică, dar e clar că părinții mei au văzut ceva în mine, întrucât m-au înscris în clasa întâi la Liceul de Artă. Mama mi-a povestit că inițial ar fi vrut să studiez pianul, dar că am ales vioara deoarece m-a fascinat sunetul ei încă de când am auzit-o pe holurile liceului atunci când m-am dus să dau examen. Partea vocală a început să se cizeleze mult mai târziu, odată ce am intrat în corul școlii, în gimnaziu.
De la vioară, la folclor și metal-simfonic. Cum a evoluat cariera artistică a Roxanei Amarandi
Ai început prin a cânta într-un taraf și ai ajuns folk-metal. Cum s-a întâmplat tranziția asta?
E adevărat că am cântat într-un taraf în decursul vieții, însă nu așa mi-am început cariera. Primii mei pași cu vioara în brațe au început în clasa întâi, apoi am descoperit viola, iar în liceu am renunțat la cariera muzicală clasică. Am avut chiar și o perioadă când am urât vioara, perioadă care a durat cam doi ani. Încet-încet am descoperit frumusețile muzicii tradiționale irlandeze, ale folclorului, dar și ale metal-ului simfonic, care integra elemente clasice. Astfel s-a reaprins pasiunea pentru vioară și m-am reapucat serios de cântat din primii ani de facultate.
Prima întâlnire cu muzica, în calitate de interpret, pe lângă ce făcusem la școală, a fost chiar într-o trupă de metal simfonic. Aamon, din Iași. Ulterior am fost cooptată într-o trupa de folk, Descântec, tot din Iași, alături de care am activat destul de mult timp. Am câștigat chiar și numeroase premii pe la festivalurile de folk din țară, reușind o performanță destul de rară la vremea aceea. Vorbesc de perioada 2009-2012.
Cred că imediat după am început să primesc oferte de colaborare și cu alte trupe locale de folk, de metal, și în cadrul unui taraf. În 2014 am avut ocazia să îl cunosc pe Andrei Oltean, unul din fondatorii E-an-na, chiar pe scenă, la un concert aniversar al trupei GOD the Barbarian Horde, la care eram amândoi invitați speciali. Încă de atunci am realizat că avem direcții muzicale comune și ne-am propus să colaborăm pe viitor. Și din 2016 s-a și întâmplat, în E-an-na.
Cum îmbină Roxana Amarandi cercetarea științifică cu muzica. Anul trecut, alături de trupa E-an-na, a ajuns în semifinala selecției naționale Eurovision
Știu despre tine că ești cercetător științific și lucrezi la Institutul de Oncologie din Iași. Cum ai ajuns să urmezi această carieră?
Drumul meu spre această carieră n-a fost foarte clar de la început, dar un lucru e sigur: dintotdeauna m-a pasionat descoperirea. Am avut o experiență inedită ca student Erasmus în Belgia, unde am avut ocazia să văd cum se face, de fapt, cercetarea. Iar coordonatorul lucrării mele de disertație m-a ambiționat să urmez o carieră în această direcție. Ulterior am ales să urmez studiile de doctorat, unde din nou am avut un sprijin deosebit din partea conducătorului meu, care m-a încurajat să îmi extind experiența într-un alt context internațional. Așa am ajuns să lucrez în Danemarca, în cadrul unui laborator de farmacologie, coordonat excelent de o doamnă profesor din cadrul Facultății de Medicină și Științe Medicale de la Universitatea din Copenhaga, unde, practic, m-am format ca cercetător. Și s-a cam lipit de mine.
Am avut o experiență inedită ca student în Belgia, unde am văzut cum se face, de fapt, cercetarea.
Cum reușești să îmbini muzica și cercetarea? Când ai timp pentru amândouă, având în vedere că ești plecată cu trupa la concerte, în turnee?
Dacă ziua ar avea 48 de ore, aș fi cea mai fericită. Sigur că absolut tot ce presupune performanță vine cu sacrificii. Timpul ți-l faci, trebuie doar să alegi cu grijă ce poți sacrifica. Țin minte că în 2017 am pornit în turneu cu E-an-na în Polonia, dar aveam de scris la teza de doctorat. Compromisul? Scris în dubă, pe drum.
Anul trecut, când eram la București, pentru una dintre etapele concursului Eurovision România, a trebuit să redactez printre repetiții și filmări documente pentru contractarea unui proiect de cercetare pe care acum îl conduc. Ce vreau să spun este că de multe ori trebuie să fii dispus să lucrezi în condiții inedite. Dar merită absolut fiecare moment. Pentru mine, muzica și tot ce presupune prestația artistică reprezintă echilibrul necesar în viața de cercetător.
Citește și – „Încă nu realizez pe deplin că am reușit”. Emaa, despre succesul în industria muzicală din România / Exclusiv
Citește și – INTERVIU. Irina Rimes, experiență „funny, dar și înfricoșătoare” cu un fan: „Chiar la ușa casei mele”
Mai ai o colegă de trupă și împreună cântați alături de 5 băieți. Cum vă înțelegeți și cum vă organizați, având în vedere că sunteți atât de mulți în acest proiect?
Cu toții suntem, în primul rând, prieteni. Și oameni extrem de diferiți. Învățăm unii de la alții, și nu doar pe plan muzical, cât și personal. Cred că este foarte important ca într-o trupă să fii înconjurat de oameni cu care să rezonezi și care să fie deschiși la ideile tale. Noi avem mare noroc unii cu alții. Probabil ajută mult și faptul că ne vedem destul de rar, dar comunicăm zilnic. Suntem și din orașe diferite (Iași, Brașov, București, Cluj, Sibiu, Târgu Mureș), fiecare cu serviciul lui, sau alte activități independente de trupă, așa că e destul de greu să organizăm des întâlniri. Dar organizarea noastră în spațiul virtual este destul de bine pusă la punct.
Anul trecut ați ajuns în semifinala selecției naționale Eurovision. Din păcate, nu ați mers mai departe. Cum a fost pentru tine toată experiența asta?
Pentru mine a fost o experiență inedită, mai ales că până în momentul respectiv nu avusesem ocazia să cânt live la televizor. Ca trupă, am avut ocazia să vedem ce înseamnă producție live la un alt nivel decât eram obișnuiți, să creăm și consolidăm legături cu oameni pe care poate altfel nu am fi avut ocazia să îi cunoaștem. Cu unii chiar am colaborat între timp și sperăm în continuare la colaborări fructuoase.
Ne-a emoționat și totodată bucurat faptul că am avut de partea noastră publicul, care ne-a trecut de prima etapă a semifinalei cu un număr covârșitor de voturi – mai mult de 10.000! Iar asta ne-a ambiționat să livrăm un show mai bun și complet în a doua etapă a semifinalei. Au fost și greutăți, desigur, dar nimic din care nu am reușit să răzbim împreună. Cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luăm a fost să alegem care dintre colegi va sta pe tușă, întrucât regulamentul concursului prevedea ca show-ul live să nu conțină mai mult de 6 persoane, în condițiile în care noi eram 8, cu tot cu invitatul special. Dar cu toate că nu s-a văzut și ce a fost în spate, cu toții am contribuit la materializarea momentului scenic. Un lucru care m-a impresionat pe mine personal a fost susținerea reciprocă a artiștilor din camera verde, care a dat naștere unui sentiment de colegialitate cum mai rar se întâlnește la concursuri.
Ești una dintre puținele voci feminine din zona de metal/ rock de la noi din țară. Ai fost tentată vreodată să-ți încerci norocul și într-un gen muzical mai mainstream, cum ar fi pop-ul, de exemplu?
Sunt una dintre puținele voci feminine de care știți, din această nișă, poate pentru că în timp am ajuns să migrăm și spre alte tipuri de public sau evenimente. În scena underground, chiar dacă poate nu pare, există o mulțime de trupe care au în componență voci feminine sau instrumentiste foarte talentate. Eu sunt de părere că dacă simți că ai ceva de transmis, dacă te regăsești în muzică, chiar nu contează dacă ești fată sau băiat. Rolul tău este să fii artist și să fii sincer cu tine cu privire la ceea ce te face muzica ta să simți. Acestea fiind zise, eu nu cred că pot transmite foarte multe printr-un gen muzical mainstream, dar asta nu înseamnă că nu îmi place să experimentez sau să integrez elemente din genuri mainstream în unele din creațiile noastre muzicale. Nu cred că norocul are vreo legătură cu nevoia de a transmite ceva prin muzică. Succesul oricum se definește diferit în funcție de perspectivă.
Pentru mine, cariera de cercetare și muzica sunt în echilibru. Nu aș putea să renunț la niciuna.
De ce crezi că sunt atât de puține femei în zona de metal/ rock, în România?
Tendința pe care o văd în România, și nu numai, este că multe fete aflate la început de drum în cariera muzicală au impresia că trebuie să se încadreze într-un anumit șablon ca să poată ieși în evidență, mai ales în fața unui public preponderent masculin. Impresia mea este că această perspectivă are la bază o formă de misoginism internalizat, care a prins rădăcini în generațiile anterioare și încă se propagă. Astfel, ele nu ajung să creeze ceva cu adevărat sincer, ci doar se mulează pe așteptările publicului, lucru pe care eu îl văd fundamental greșit în artă și care nu poate rezista testului timpului.
Cred că fetele care și-au găsit locul în această sferă muzicală au înțeles că tot ce creezi trebuie să transmită ceva autentic, să conțină o parte din tine, din experiențele sau perspectivele tale. Și chiar dacă nu se vede, avem trupe extraordinar de talentate în scena metal/rock care au în componență și fete, atât ca soliști vocali, cât și instrumentiști, care au ceva de spus.
Ce înseamnă echilibrul pentru un artist pasionat de cercetare științifică
Dacă ai fi nevoită să renunți la ceva, ai renunța mai degrabă la muzică sau la cariera din cercetare?
După cum am zis, pentru mine, cariera de cercetare și muzica sunt în echilibru. Nu aș putea să renunț la niciuna. Rabat de la echilibru îmi e greu să fac.
Unde vă putem asculta în viitorul apropiat și ce planuri aveți pentru următoarea perioadă?
Ne puteți vedea pe 15 septembrie la Iași, într-un show acustic inedit, și pe 16 septembrie la Danube Rock Sounds, unde am pregătit un set electric plin de energie.
În viitorul apropiat vom mai avea câteva concerte acustice prin țară (pe 6 octombrie la Brașov și pe 7 octombrie în Cluj), urmate de câteva festivaluri. Urmăriți-ne pe paginile de social media ca să le aflați.
Este primul an în care cântați la Danube Rock Sounds? Ce așteptări aveți de la publicul de acolo?
La Galați am ajuns pentru prima oară la Danube Rock Festival în 2017, unde am avut parte de un public plin de energie, care ne-a făcut să înțelegem că muzica noastră ajunge la inimile oamenilor. De atunci, ne-am mai întâlnit cu publicul gălățean în această primăvară, în cadrul turneului de promovare a noului nostru album, ”Alveolar”, pe care l-am lansat la începutul acestui an. Suntem absolut siguri că vom rezona și de această dată cu ei la Plaja Dunărea!
Pe Roxana și trupa E-an-na îi puteți asculta live, între 15 și 17 septembrie la Danube Rock Sounds, singurul festival de muzică rock și alternativă din Galați, care-și propune să promoveze scena locală românească, dar și să aducă în fața publicului artiști pe care fanii nu au ocazia să îi vadă în mod obișnuit. Mai multe detalii găsiți pe pagina oficială de Facebook Rock la Dunăre.
Foto deschidere – Virginia Berbece
Foto articol – Vladimir Pogonariu
Ultima modificare septembrie 14, 2023 2:00 pm