„O singură dată am rămas fără cuvinte: atunci când un om m-a întrebat: ”Cine eşti?”” spunea Khalil Gibran. Constelațiile sunt drumul spre un răspuns personalizat, presărat cu revelații menite să ne schimbe viața în bine.
Constelațiile sunt mai mult decât o terapie de grup. Sunt calea de acces către momentele care ne-au marcat existența și care ghidează din umbră felul nostru de-a fi. Prin vizualizarea și conștientizarea acestora, ajungem la o mai bună autocunoaștere și la vindecarea traumelor pe care le-am purtat atâta vreme în interiorul nostru. Odată ce lucrăm cu informațiile relevante ce apar pe parcursul atelierelor de constelații, tot ceea ce ne dorim să schimbăm sau să îmbunătățim: echilibrul, stima de sine,
comunicarea eficientă, își vor face loc în viața noastră.
Metoda Constelațiilor Familiale
Fiecare dintre noi ne-am născut într-o familie, am crescut și ne-am dezvoltat personalitatea în grupuri familiale, sociale, culturale și naționale. Și, așa cum moștenim anumite trăsături fizice de la strămoșii și părinții noștri, tot așa moștenim anumite tipare emoționale și comportamentale, un șir de credințe și atitudini. Pentru că de cele mai multe ori nu suntem conștienți de ele sau le ignorăm, ajungem să perpetuăm aceste modele familiale (de relaționare, de iubire, de suferință, de adicție, de eșec) și, când devenim părinți, le putem transmite mai departe urmașilor noștri.
De la această premisă a plecat și Bert Hellinger când a dezvoltat metoda Constelațiilor Familiale în viziune sistemică, menită să ne ajute să depistăm aceste tipare, să înțelegem ce efect au avut asupra noastră, să le transformăm și să ne construim propriile scenarii pentru o viață mai fericită.
Cum se desfășoară lucrurile la un atelier de Constelații Familiale: fiecare participant care alege să își facă propria constelație își prezintă pe scurt problema pe care dorește să o lucreze (fie că este de ordin emoțional, familial, profesional, relațional sau fizic), după care alege reprezentanți din grup pentru membrii familiei: mama, tata, frați/surori, soț/soție etc.
Facilitatorul, care ghidează procesul, alege, în funcție de problema sau intenția clientului, CE (concepte precum „Boală, Secretul familiei, Moștenire, Război etc.) sau CINE (membri ai familiei) „va fi scos în scenă”. Odată început procesul de Constelare, reprezentanții se mișcă, interacționează, într-un mod care recreează sau aduce la suprafață evenimente, stări relevante pentru problematica clientului.
Toate acestea sunt urmate de rostirea unor fraze numite „vindecătoare”, folosite pentru a restabili armonia și echilibrul în familie, pentru a reinstaura Legile Iubirii (Orders of Love), cum le numea Bert Hellinger. Despre aceste legi puteți citi în multe articole și scrieri despre Constelații în foarte multe limbi, dar pe scurt este vorba despre Legea Ordinii, Legea Datului și Primitului, Legea Aparținerii.
Metoda Intenției
Prof. Franz Ruppert a lucrat încă din anii 90 cu metoda Constelațiilor Familiale, dar a transformat-o, în timp, într-un instrument de lucru care să se axeze pe individ și pe identitatea lui, într-o metodă de revelare și vindecare a traumelor, care a fost dezvoltată și perfecționată în ultimii ani cu ajutorul colaboratorilor lui și a tuturor clienților care au beneficiat de ea.
Metoda Intenției, numită până nu demult Metoda Constelației Intenției (sau Terapia Traumei Psihice Orientată către Identitate), este o metodă vie, aflată încă în proces de dezvoltare și perfecționare, care are din ce în ce mai mulți adepți; este un proces de autoexplorare a psihismului personal, care începe cu stabilirea unei intenții.
Intenția se poate exprima în forma unei propoziții – întrebare sau afirmație – sau a unui desen care să exprime cât mai concis și concentrat (se preferă 7 elemente, maxim) ceea ce persoana vrea să exploreze (să vadă, să înțeleagă, să simtă, să schimbe sau să obțină). Alegerea temei, modalitatea în care o formulează sau o scrie pe tablă, aparține în totalitate clientului, facilitatorul nu trebuie să intervină. Odată formulată și scrisă intenția, clientul începe să aleagă reprezentați pentru fiecare din elementele prezente în intenție.
Persoanele desemnate au, de obicei, foarte puține informații (uneori chiar deloc) despre persoana care le alege să facă parte din Constelația ei și, odată intrate în câmpul constelației, sunt libere să facă și să spună ceea ce simt, să exprime orice conținut cu care intră în rezonanță.
Am văzut deja de sute, poate chiar de mii de ori, de când m-am întâlnit cu Metoda Constelațiilor familiale și cu cea a Intenției, faptul că „reprezentanții” vin în contact cu informații care nu doar că nu aveau cum să le cunoască anterior, dar care, de multe ori, nu erau cunoscute nici de persoana care își lucra Constelația.
Nu o dată mi-a fost dat să văd că acele informații au fost confirmate ulterior de aceasta. Reprezentanții pun în cuvinte și gesturi lucruri pe care clientul doar le-a gândit sau simțit într-o profundă intimitate cu sine. Este ceva extraordinar și continuă să mă uimească de fiecare dată precizia și profunzimea cu care sunt relevate anumite aspecte ale dinamicii de familie sau ale propriului psihic/lumi interioare.
Există o multitudine de explicații pentru acest lucru, dar prefer să spun ca și Bert Hellinger: „Nu știu cum funcționează, dar funcționează”. Ceea ce îi explic clientului care lucrează este faptul că reprezentantul intră în rezonanță cu ceea ce a fost rugat să reprezinte și, într-un fel, intră în rezonanță cu conținutul aflat în inconștient sau stocat undeva în câmpul informațional al persoanei sau chiar în cel transgenerațional.
Dacă în Constelațiile Familiale punctul de interes este familia și ceea ce individul a preluat sau are de rezolvat legat de sistemul din care provine, iar facilitatorul decide ce și cum se lucrează, în cazul Metodei Intenției, clientul este cel responsabil pentru procesul său terapeutic. El își stabilește intenția și el descoperă semnificațiile lucrurilor arătate de reprezentanți.
Terapeutul sau facilitatorul este acolo să îl asiste în procesul de explorare, să îi ofere anumite explicații sau să îl ajute să înțeleagă anumite lucruri din perspectiva Teoriei Psihotraumatologiei și a Identității. Clientul însă poate decide să ia în considerare doar acele explicații care îi sunt de ajutor sau au sens pentru el.
Cu alte cuvinte, facilitatorul este cel care știe metoda și are cunoștințe extinse despre ce înseamnă psihicul uman, trauma și consecințele ei, identitate, autenticitate și atașament, mecanisme de supraviețuire etc., dar, spre deosebire de alte metode, nu intervine activ. Doar persoana care își lucrează intenția este „la cârma” procesului său de explorare și, într-un final, de vindecare.
Aș dori să închei cu un mesaj pentru cei care participă la atelierele în care se lucrează cu Metoda Intenției: voi sunteți singurii în măsură să decideți dacă acceptați sau nu o explicație sau o interpretare dată de facilitator. Voi sunteți la cârma procesului vostru de explorare și vindecare. Nu primiți nimic din afară dacă nu rezonează sau dacă simțiți rezistență în interiorul vostru. Aveți încredere în partea voastră sănătoasă, care știe cel mai bine ce poate, ce are nevoie să afle, să vadă, să înțeleagă și să schimbe în acel moment dat din existența voastră.
Laura Cătălina Lazurca, psiholog și facilitator de Constelații