Demult, tare demult exista o insula unde trăiau toate ființele pământului. Aici trăiau și Tristețea, Fericirea sau Iubirea.
Într-o zi tristă, insula a fost inundată și toată lumea a fost sfătuită să abandoneze insula, să se urce în bărci și să plece cât mai departe. Iubirea voia să rămână. A stat și a stat, privind bărcile cum se îndepărtau de insulă. Nivelul apei creștea, așa că Iubirea s-a hotărât să plece și ea de pe insula. Din păcate, nu mai erau bărci.
Zgârcenia trecea cu barca prin apropiere, așa că Iubirea a strigat la ea: ”Ia-mă cu tine, te rog!”. Zgârcenia i-a raspuns: ”Nu pot! Barca mea e plină cu aur. Nu mai e loc.”. Zgârcenia a plecat.
Vanitatea trecea și ea prin preajmă. Iubirea a strigat la ea: ”Te rog, salvează-mă!”. Vanitatea i-a răspuns: ”Nu pot! Ești murdară și udă, o să-mi strici barca”. A plecat și Vanitatea.
Tristețea vâslea barca și se îndepărta de mal. Iubirea a văzut-o și strigat: ”Tristețe, ia-mă cu tine!”. Tristețea i-a răspuns: ”Îmi pare rău, dar nu pot. Sunt prea tristă. Am nevoie să sufăr în singurătate.”
A trecut și Fericirea. Aceasta însă era într-o stare de beatitudine și nici măcar nu a auzit-o pe Iubire.
”Te iau eu! Hai cu mine” a zis un bătrîn dintr-o barcă. Iubirea s-a suit în barcă și fericită că a scăpat, a uitat să-l întrebe pe vâslaș numele său.
Barca a ajuns pe altă insulă. Vâslașul s-a despărțit de Iubire. În învălmăjeala creată, Iubirea a uitat iar să-l întrebe pe vâslaș de numele său, așa că a fugit la Cunoaștere și l-a întrebat: ”Cine era vâslașul care m-a ajutat?”.
”Era TIMPUL!” i-a răspuns Cunoașterea.
”Timpul? De ce m-ar ajuta Timpul pe mine?” a întrebat Iubirea.
Cunoașterea i-a răspuns cu înțelepciune ”Pentru că doar Timpul știe cât de specială este Iubirea.”
Sursa foto: 123rf
Ultima modificare noiembrie 11, 2022 4:51 pm