De ce nu trebuie să spui “sănătate” sau “noroc” atunci când cineva strănută

.
Dacă atunci când cineva strănută lângă tine te grăbeşti să-i spui “sănătate” sau “noroc”, află că tocmai ai încălcat codul bunelor maniere.

Cu toate că societatea este într-o continuă schimbare şi multe dintre tradiţiile şi credinţele vechi s-au pierdut de-a lungul timpului, codul bunelor maniere continuă să existe. Este adevărat că, din păcate, nu i se mai acordă valoarea de odinioară, însă, o persoană care se va folosi de regulile sale va fi întotdeauna apreciată şi etichetată ca fiind “bine-crescută”.

Contrar a ceea ce credem şi facem astăzi, codul bunelor maniere accentuează faptul că, atunci când o persoană strănută în apropierea noastră, nu trebuie să atragem, în niciun caz, atenţia asupra sa prin rostirea cuvintelor “sănătate” sau “noroc”.

Mitul strănutului

Şi, totuşi, de unde provine acest impuls de a face urări atunci când cineva strănută? Ei bine, îşi are originea în Antichitate, atunci când, ca urmare a faptului că medicina nu era dezvoltată, oamenii credeau că strănutul înseamnă pierderea sufletului. Astfel, binecuvântările orale ale celor din jur se credea că au puteri tămăduitoare şi protejează.

Prima carte care a adus în discuţie bunele maniere a fost scrisă în Egipt, în jurul anului 2400 i.Hr., şi a apărut din nevoia oamenilor de a se diferenţia. Însă, la baza bunelor maniere pe care le urmăm astăzi se află, pe de o parte, vechi superstiţii şi, pe de altă parte, scrierile de la curtea regală franceză din vremea regelui Ludovic al XIV-lea.

Citește și – Cum să nu mai strănuți în momentele nepotrivite 

Citește și – Ce spune despre tine felul în care strănuţi

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton