Mulți părinți cred despre copiii lor că nu simt sau nu știu de problemele lor sau de sacrificiile pe care le fac pentru ei.
O mamă a povestit în lacrimi povestea copiilor ei care au fost părăsiți de tatăl lor, dar care au reușit să meargă mai departe.
”Când soțul meu m-a anunțat că, după 11 ani de căsnicie vrea să divorțeze primul meu gând a fost către copiii mei. Băiatul meu avea cinci ani și fata șase. Cum aș fi putut să mențin iluzia unei familii? Cum, ca părinte singur, să păstrez casa frumoasă și să-i învăț valorile de care aveau nevoie în viață? Tot ce știam era că trebuie să încerc, trebuie să fac asta.
În timpul săptămânii îmi făceam mereu timp pentru a-i ajuta la teme și mereu le atrăgeam atenția că nu au făcut alegeri corecte, că nu au făcut distincția dintre bine și rău. După ce mă întorceam de la muncă, moartă de oboseală, îmi păstram energia pentru ei, dar nu știam dacă ceea ce învață de la mine vor aplica și mai târziu.
La doi ani de la divorț, am fost invitată la serbarea fiicei mele. Am mers și cu băiatul. Într-un colț al clasei era o masă pline cu ghivece cu flori. Zambile, frezii, narcise, panseluțe etc
Diriginta a ținut un discurs frumos despre cât de greu este să fii mamă, dar și câte satisfacții aduce un astfel de job. I-a încurajat pe copii să-și răsplătească ori de câte ori au ocazia mamele apoi i-a rugat, pe fiecare să aleagă câte o floare de pe masa din colțul clasei și să o ofere mamei.
Fiecare copil a trecut, rând pe rând și a ales câte o floare și a dăruit-o mamei. Floarea era un simbol al dragostei și aprecierii fiecărui copil.
Fata mea l-a luat pe fratele ei de mână și au mers împreună să aleagă o floare pentru mine. Eram curioasă ce floare frumoasă aveau să aleagă copiii mei. O frezie sau o zambilă?
Copiii mei și-au luat în serios treaba alegerii și au zăbovit ceva în fața mesei cu flori. Până la urmă au ales un ghiveci mai din spate și mândri au venit către banca unde îi așteptam.
Am rămas șocată să văd că au ales cea mai ofilită și urâtă floare. Surprinsă am acceptat ghiveciul. Era cea mai bolnavă plantă pe care o văzusem vreodată. Ei erau tare mândri de alegerea făcută. Eu am zâmbit, dar i-am întrebat de ce au ales exact această plantă.
Cu multă mândrie în glas, băiatul meu a spus că această plantă părea să aibă nevoie de mine. Mi-am luat copiii în brațe și am început să plâng.
Mi-au dat cel mai frumos cadou! Munca și eforturile mele nu au fost în zadar. Copiii mei au crescut și vor crește frumos. ”
Ultima modificare decembrie 13, 2019 3:48 pm