De ce a devenit apa verde, din senin, într-un bazin de la Jocurile Olimpice

.

Organizatorii de la Jocurile Olimpice au fost luaţi prin surprindere atunci când apa din unul dintre bazinele de la Centrul Acvatic Maria Lenk a devenit, din senin, verde.

În mod ciudat, apa din piscină era albastră şi curată în competiţia de luni. Înotătorii  care aveau programat competiţia de sărituri în sincron pentru femei de la platforma de 10 metri au observat ziua următoare că apa din piscină a devenit un verde închis.

Inexplicabil este faptul că apa din piscina alăturată, din Centrul Acvatic Maria Lenk, a rămăs albastră şi curată, creând un contrast ridicol între cele două bazine de înot.

După o zi de cercetări, timp în care subiectul a fost intens mediatizat în presa internaţională, organizatorii au reuşit să desluşească misterul. Aceştia susţin că transformarea culorii apei s-a produs din cauza unor alge, care s-au format pe bazin datorită căldurii şi lipsei de aer.

Oficialii de la Rio susţin că au testat apa şi nu există niciun pericol pentru sportivi, iar apa va fi curată şi va reveni la culoarea iniţială în scurt timp.

Citeşte şi – De ce a concurat Michael Phelps plin de vânătăi la Jocurile Olimpice

Foto – Shutterstock

Ultima modificare august 12, 2016 1:01 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale