A dat medicina pe arta fotografică și a fost declarat „Fotograful Anului” 2018

.

Peisajele surprinse de el sunt parcă desprinse din cărțile cu povești și mai mult, nu sunt nici măcar cosmetizate în programele de editare. 

Ionuţ Burloiu (40), originar din Câmpina, a fost declarat „Fotograful Anului” în cadrul unui concurs ce l-a avut președinte de juriu pe Roger Toth, membru al Societăţii Regale de Fotografie din Marea Birtanie, scrie Adevărul.ro.

Dintre cele 5000 de fotografii înscrise la Bucharest Photofest, peisajul surprins de român pe dealurile Italiei, în apropiere de provincia Toscana, a reușit să impresioneze juriul. Ionuț studiase zona pentru a găsi cadrul perfect, iar înainte de a apăsa declanșatorul care i-a adus imaginea câștigătoare, a aștepta ore bune ca lumina să scoată în evidență subiectul și să îi ofere contrastul dorit. Fotografia este parte a unui proiect la care el lucrează de cel puțin 12 ani.

”Fotografia este făcută în aprilie anul trecut, la 15 minute de unde locuiesc eu, în Marche, o zonă deluroasă aproape de Toscana. În imagine este o casă veche. Am vorbit cu un localnic şi mi-a spus că odată, acolo, a locuit o familie de agricultori, dar acum a devenit un fel de depozit unde sunt ţinute materialele cu care se lucrează pământul”, a explicat Ionuţ.

Ionuţ Burloiu a studiat trei ani la Facultatea de Medicină, dar a renunțat în favoarea artei fotografice. De 15 ani locuiește în Italia, unde lucrează în domeniul fotografiei de produs, dar pasiunea lui rămâne peisajul. A călătorit prin lume în locuri ca Islanda, țara contrastatelor și a peisajelor spectaculoase, din dorința de a găsi locuri cât mai speciale.

”Caut acea puritate a naturii, caut liniştea. Poate din afară nu se vede, dar să spunem că eu caut acele momente din viaţă în care stai pur şi simplu şi chiar te bucuri de tine, de natură, de ceea ce te înconjoară pentru că sunt puţine momentele când reuşeşti să te opreşti să nu te mai gândeşti la nimic şi pur şi simplu să te bucuri că eşti. Avem nevoie de asta pentru că totul este pe fugă, o goană nebună. Aş vrea să cred că cineva care vede poza se opreşte pentru o secundă, două şi zice <>, un moment de respiro, o gură de oxigen. Să-şi dorească să iasă în natură. Avem nevoie de asta”, a mai spus Ionuț Burloiu, conform sursei citate.

Nu este prima dată când ajunge să câștige un concurs cu fotografiile sale. O parte dintre ele au fost publicate în ”National Geographic”.

Citește și: 

S-a căsătorit cu alesul inimii ei, dar la două zile după nuntă a avut un șoc. Ce veste a primit femeia

Anca Țurcașiu este o mare iubitoare de animale: „Soțul meu a făcut o criză”

Sursă foto: Facebook / Shutterstock.com

Ultima modificare octombrie 26, 2018 3:32 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale