Ce vor dansa vineri seară perechile de la „Dansez pentru tine”

.

Vineri seară, prestaţiile concurenţilor de la „Dansez pentru tine” vor depinde mult de… noroc. Dansurile pe care le pregătesc ei au fost trase la sorţi.
O nouă regulă a acestui sezon „Dansez pentru tine” este ca unul din dansurile fiecarei ediţii să fie tras la sorţi. Astfel, după prima emisiune a sezonului, fiecare pereche a tras la sorţi stilul de dans cu care va încerca să impresioneze juriul în emisiunea de vineri, 22 aprilie.

Iată ce vor dansa perechile care nu au fost condamnate la duel:

 
Corina Bud şi Edi au avut noroc şi dansează reggaeton. Corina Caragea şi Ştefan au extras dans ţigănesc. Roxana Ionescu şi Ştefan dansează stilul disco. Augustin Viziru şi Aurora au primit un dans mai greu, cha-cha. Cove şi Claudia au fost nevoiţi să înveţe deja valsul, iar Florin Piersic Jr şi Alina au de asemenea, un dans greu, charleston.

Regula spune ca toate dansurile, indiferent de stil, să aibă o temă comună, iar tema de vinerea viitoare este una romantică: Romeo şi Julieta.

Pe scena de la „Dansez pentru tine” vor urca şi alte perechi faimoase.  Elena Voşcoboinic, care a concurat într-un sezon trecut alături de Radu Vâlcan, va dansa alături de iubitul ei, Dima, membru al baletului „Dansez pentru tine”. Ei vor face o demonstraţie a temei „Romeo si Julieta”.

Octavian Strunilă şi Ella Dumitru, perechea care a câştigat sezonul 10 al emisiunii, va urca pe scenă pentru a face o demonstraţie de cabaret. Acesta este al doilea stil de dans al emisiunii de vineri, obligatoriu pentru toate perechile.

A treia pereche faimoasă care urcă pe scenă vineri seară este una care a făcut istorie: Andreea Bălan şi Petrişor Ruge. Cei doi vor dansa în scop umanitar.
Pe lângă juriu, o misiune grea vor avea telespectatorii care trebuie să aleagă perechea care va părăsi emisiunea. Ei au de ales între  Lavinia Pârva şi Decebal sau Liviu Vârciu şi Mădălina, perechile condamnate la duel. Liviu Varciu dansează cu Mădălina în locul lui Costin Sforaru, care are probleme de sănătate.

Vezi în galeria foto imagini din prima emisiune „Dansez pentru tine”!

Foto: PR

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale