Aspiranţii la rolul lui James Bond pot să îşi ia gândul de la legendarul erou în viitorul francizei, pentru că britanicul cu ochi albaştri va avea o bună bucată de vreme de lucru pe platourile de filmare ale peliculei.
Deşi a fost tentat să refuze rolul faimosului spion, din acelaşi motiv pe care l-au invocat şi alţi actori – crearea unui stigmat al personajului în cariera lor -, Daniel Craig s-a „pricopsit” în final cu un contract ceva mai lung decât s-ar fi aşteptat.
După două apariţii în pielea agentului 007, în „Casino Royale” (2006) şi „Quantum of Solace” (2008), actorul are rolul asigurat pentru următoarele cinci filme ale francizei, dacă ar accepta propunerea producătorilor.
În prezent, Daniel Craig se află în mijlocul filmărilor celui de-al 23-lea film „James Bond„, intitluat „Skyfall”. Este al treilea său film în rolul agentului 007 iar cu următoarele cinci filme pe care ar urma să le filmeze ar deveni cel mai logeviv James Bond din istoria seriei. Până acum, cel mai lung rol al lui James Bond a fost jucat de actorul Roger Moore, care a filmat şapte filme din serie, interpretându-l pe celebrul spion.
„Filmările au decurs foarte bine şi mi-ar plăcea ca Daniel să bată recordul lui Roger şi să accepte să interpreteze rolul în toate cele opt filme”, a declarat Michael G. Wilson potrivit Sunday People.
„A fost o adevărată plăcere să lucreu cu el pentru că Daniel a luat rolul foarte în serios. Nu există pasiune mai mare de a lucra la acest film decât lucrând cu el – este visul oricărui producător”, l-a complimentat actorul pe colegul său de platou.
Ptrivit publicaţiei The People, producătorii francizei i-ar fi înaintat lui Daniel Craig o ofertă de câteva milioane de dolari pentru a accepta cel mai lung rol al agentului 007 din istoria celebrei serii cu spioni.
Actorul, care are la activ aproape trei rolul James Bond, şi-a făcut timp şi pentru alte producţii interesante, cum a fost adaptarea americană a romanului „The Girl With The Dragon Tattoo”, unde interpretează rolul unui jurnalist care se aseamănă pe alocuri cu Bond.
Printre actorii care au interpretat rolul agentului 007 se numără Sean Connery, care a jucat în 6 filme din serie (după alţii, 7, dacă se ia în calcul şi producţia independentă „Never Say Never Again”), Timothy Dalton apare în două filme iar Pierce Brosnan, care l-a precedat pe Craig, l-a jucat pe Bond de patru ori.
George Lazenby a jucat o singură dată rolul lui Bond, după ultima apariţie a lui Connery înainte de retragere.
Vezi ce actori au refuzat rolul lui James Bond.
Foto: Hepta