Cum votează femeile la prezidenţiale?

Ca să aflăm cum votează femeile, nu avem decât să ne uităm în sondajele recente. Ceea ce ne interesează însă cu adevărat, fiind vorba despre femei, sunt părerile exprimate în privat.

Răspunsurile din sondaje stau mai mereu sub semnul îndoielii. Persoana care răspunde la un chestionar se află într-o situaţie publică şi, fie că este femeie sau bărbat, principala sa grijă va fi să ofere răspunsuri pe care le consideră acceptate şi dezirabile – pe scurt, să dea bine.

Suntem conştienţi de genul, rolul şi poziţia noastră în societate, iar timpul petrecut cu operatorul de sondaj este un timp public, pentru că ne aflăm faţă în faţă cu un străin interesat de convingerile noastre personale. Poate că nici părerea exprimată la o cafea cu prietenele, între dezbaterea a două costumaţii ale lui Lady Gaga, nu este cea pe care o vom regăsi pe buletinul de vot. Dar să nu fim paranoici chiar de la început.

Un sociolog poate să spună, de pildă, că femeile casnice vor vota în proporţie mai mare decât cele care muncesc, că cele cu un nivel de educaţie mediu vor merge la vot în proporţie mai mare decât cele cu studii universitare… se verifică deci maxima conform căreia cu cât eşti mai informat, cu atât eşti mai indecis.

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

Femeile măritate votează candidaţii care transmit un mesaj de stabilitate, în vreme ce femeile singure votează mai degrabă pentru acei candidaţi care promit schimbări în legislaţie şi mai multe oportunităţi. Se poate spune chiar şi ce candidat preferi, în funcţie de locul unde munceşti, venitul pe care îl ai, studiile absolvite şi statutul civil.

La americani, politica e motiv de divorţ. La noi, de supunere

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

În Statele Unite, preferinţele electorale sunt publice. E lucru ştiut, mulţi consilieri maritali şi organizatori de nunţi nu recomandă căsătoriile între republicani şi democraţi, deoarece acest clivaj, introdus în cuplu, va garanta scântei de la semnarea contractului prenupţial până la audierea de divorţ.

Fiind o parte firească a vieţii, preferinţele electorale exprimate ale americanilor furnizează mai puţine erori în sondaje. La noi, politica în cuplu e o chestiune tranşată clar: ca femeie, fie votezi ca soţul/partenerul, fie nu spui deloc cu cine votezi sau spui ceea ce crezi că îţi va aduce beneficii maxime. Vom vedea mai târziu un motiv posibil pentru acest comportament.

Votantul ideal şi votantul model

Un votant ideal este coşmarul oricărui candidat care vizează o victorie rapidă şi lesne (a nu se înţelege ieftină). Votantul ideal este bine informat şi nu alege în funcţie de mediul din care provine el sau candidatul, nu se uită la marca hainelor candidatului şi nici la averea acestuia; nu ţine cont de religia şi de manifestările publice religioase ale candidatului şi nici de faptul că acesta este divorţat, singur sau căsătorit, tată bun sau nu. Votantul ideal are o părere proprie, întemeiată pe fapte pe care le-a observat şi analizat individual, în timp. Pe scurt, este un individ, bărbat sau femeie, care nu percutează la câteva mesaje scurte din campanie.

Or, din fericire pentru toţi cei care vânează o demnitate publică în România, votanţii ideali sunt o minoritate insignifiantă. Campaniile electorale sunt gândite în conformitate cu prejudecăţile şi inegalităţile dintre grupurile sociale. Campaniile electorale de la noi sunt perioade în care candidaţii şi echipele lor îşi domesticesc (ca să folosesc expresia lui Saint-Exupéry) grupuri de votanţi-model, de preferat în număr cât mai mare.

Aceştia sunt grupuri sociale mari, cu nevoi presante legate de existenţa imediată şi care vor răspunde prompt la persuasiunea electorală – de exemplu, şomerii sau pensionarii. Genul este secundar, în viziunea celui care construieşte discursul electoral. Femeile corespund în mai mare măsură profilului de votant model, dacă ne uităm la datele sociologice.

Femeile sunt mai sensibile la normele sociale, la tradiţie şi la nevoile celorlalţi. În mod tradiţional, educaţia fetelor este centrată pe datorie şi obedienţă – chiar dacă nu explicit.

Femeia este mai permeabilă la mesajul electoral în toate formele sale. Pentru ea, este esenţial să îşi formeze o opţiune, pentru că scopul ultim este să voteze, cu alte cuvinte, să-şi facă datoria. Evident, vorbim statistic. Şi în rândurile populaţiei feminine îşi găsesc loc cinismul şi dezamăgirea, însă ele afectează comportamentul civic mult mai puţin decât în cazul bărbaţilor.

Şi încă o observaţie: femeile sunt un actor cu rol de figuraţie pe scena socială în România. Ele devin subiect de duel verbal în campanie, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă la dezbaterea dintre Crin Antonescu şi preşedintele Traian Băsescu.

Femeile vin la vot, conştiincioase, dar când vine vorba de împărţirea privilegiilor şi poziţiilor politice, puterea e tot în mâna majorităţii masculine. Faptul că există femei în politică nu contrazice această teorie. Femeile care se remarcă în politică nu reprezintă interesele femeilor, ci pe cele ale partidelor care le promovează. Niciunul dintre candidaţii la preşedinţie nu are în programul său electoral o secţiune dedicată femeilor.

Şi nici nu este nevoie, deoarece (la modul cel mai cinic vorbind) avem cu totul şi cu totul alte priorităţi decât problemele de gen în societate. De exemplu, mulţi dintre noi nu ştiu răspunsul la întrebări ca: „Unde lucrăm mâine?”, „Ce mâncăm mâine?” Şi singura particularitate a femeilor, dacă e să vorbim despre nevoi stringente şi satisfacerea lor, este că femeile îşi fac griji mai întâi pentru alţii, abia mai apoi pentru ele. Aşadar, subiecte ca locurile de muncă, educaţia, sănătatea vor sensibiliza cu siguranţă şi electoratul feminin.

Explicaţia psihologică sau ce vor femeile… la vot?

Mugur Ciumăgeanu, psiholog clinician şi expert Active Watch, oferă o explicaţie posibilă a modului în care femeile îşi selectează candidaţii pe care îi votează. În centrul explicaţiei stă conceptul de nevoie primară de siguranţă. Siguranţa căminului, a familiei, a locului de muncă, a venitului, a calităţii învăţământului la care are acces copilul etc. – de aceea femeile tind să voteze cu acei candidaţi care promit şi inspiră siguranţă şi cu care şi restul familiei (a se citi bărbaţii din familie) votează. Certurile şi dezacordurile ar veni să tulbure însăşi siguranţa prezentă a familiei.

De asemenea, când vine vorba de aspectul fizic al candidatului, nu se caută frumuseţea. Femeile sunt amatoare de siguranţă şi în această privinţă, orientându-şi alegerile spre candidaţii care vădesc bunăstare: neapărat spre 50 de ani, constituţie greoaie şi cu un strat generos de grăsime abdominală.

Mecanismul este simplu şi şine de latura animalică a naturii umane: femeile cred că este potrivit să conducă ţara un bărbat care ar putea să le conducă şi pe ele. De aceea româncele nu vor vota o femeie.

De fapt, orice persoană crescută în spiritul valorilor societăţii tradiţionale va privi cu un ochi sceptic şi nu va vota o femeie într-o funcţie publică de conducere. De obicei, femeile nu sunt alese în funcţii de conducere, ci numite.

Totul rămâne însă la nivelul unor speculaţii, pentru că, aşa cum spuneam la început, orice exprimare a unei opinii faţă de un altul, cunoscut sau necunoscut, presupune automat un rol public şi nu garantează sinceritatea totală a răspunsului.

A alege un preşedinte, la fel de greu ca a alege o poşetă?

La întrebarea „Pe ce criterii alegeţi candidatul cu care votaţi?” pusă utilizatoarelor din comunitate, răspunsurile au fost năucitoare. Votul este privit ca un exerciţiu de mimare al democraţiei. Getta spune: „Eu cu cine votez? Toţi promit, toţi mint… şi aceleaşi rezultate”, iar Adina confirmă: „Sincer, nu ştiu dacă mă duc la vot! Nu am pe cine să votez… ” Altele vor vota negativ, în urma constatării: „Nu mi se pare că trăim bine…” O a treia tabără are aşteptări reduse, ştiind că nu preşedintele creşte salariile sau creează locuri de muncă, dorindu-şi doar un şef de stat care să „nu ne facă de ruşine”.

Frustrarea legată de ofertele pentru prezidenţiale ne e cunoscută: e ca atunci când ai nevoie urgentă de o poşetă de ocazie şi tot ce găseşti, indiferent de preţ, nu merită cumpărat. O concluzie frivolă? Nu. Mai degrabă o paralelă justificată, atunci când pe piaţă nu există o ofertă potrivită.

Dezamăgire, aşteptări înşelate şi suspiciuni. Aşa s-ar putea rezuma climatul dinaintea prezidenţialelor în rândurile electoratului feminin.

Singura concluzie care decurge e că pentru multe dintre românce, veştile bune mai întârzie mult după 6 decembrie.