Despre ouăle încondeiate, oamenii credeau că au puteri magice şi că fiecare formă desenată ascundea un mesaj străvechi, numai de artist ştiut.
Pentru noi însă, misterul cel mai mare rămâne la nivel tehnic, pentru că în spatele acestei mici opere de artă se află fără îndoială dibăcia unui artist. Aşa că, înainte de a merge la tradiţionalele noastre ouă roşii, am vrut să dezlegăm misterul din spatele migăloasei tehnici care pare imposibil de reprodus.
Pe Laura Ungureanu am cunoscut-o la atelierul de încondeiere pe care îl susţine. Este probabil cel mai tânăr artist care încondeiază ouă cu o dexteritate şi acurateţe incredibile.
De la ea am aflat că ouăle astfel vopsite nu sunt simple desene grafice. Ele redau motive şi simboluri din momentele importante ale vieţii – nuntă sau botez -, în viziunea arhaică a ţăranului artist.
Ne-a propus să învăţăm să încondeiem ouăle cu ceară prin băi succesive de culoare. Este o tehnică străveche ce nu se mai practică în zona din care provine şi, deşi sună destul de complicat, ne-a demonstrat că ceea ce părea imposibil de realizat poate fi chiar distractiv şi foarte relaxant.
Descoperă şi tu în materialul video arta de a încondeia ouăle de Paşte cu ceară şi condei.