Cum scoţi mirosul de peşte din casă rapid

.
După ce ai prăjit peşte, toată casa pare să miroasă a ulei şi a peşte şi nu ştii cum să aeriseşti mai eficient? Află cum scoţi mirosul de peşte din casă rapid, cu câteva trucuri practice.

Pune oţet la fiert

Ca şi în cazul mirosului de prăjeală, mirosul de peşte iese din pereţi şi perdele dacă după ce ai terminat de gătit, pui pe aragz o oală cu apă şi oţet pe care o laşi să fiarbă câteva minute.

Fă o cafea

Pe lângă faptul că poate meriţi o cafea după ce ai gătit bunătăţi prin bucătărie, scapi şi de mirosul de peşte neplăcut.

Dacă ai cum, râşneşte cafeaua pe loc, în bucătărie şi poţi folosi zaţul la frecat tocătorul, capacele şi tacâmurile cu care ai prelucrat peştele.

Fă o tavă de fursecuri cu ciocolată

Nu doar cafeaua, ci şi ciocolata scoate mirosul de peşte din bucătărie. În plus, ai un desert rapid, numai bun de ronţăit după peştele sănătos de mai devreme.

Coajă de portocală

Pune apă şi coajă de portocală rasă într-un recipient închis, cu pulverizator, încă de când te apuci să găteşti.

După ce ai terminat de pregătit peştele, scapă de mirosul neplăcut pulverizând apa prin bucătărie, pe perdele şi suprafeţe.

Sursa foto femeie miros bucătărie: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton