Insectele sunt cele mai numeroase fiinţe care populează Pământul. Ca urmare, ele se găsesc pretutindeni, de la Poli, la Ecuator. Şi, din păcate, ajung câteodată şi în casele noastre. Pune în aplicare trucurile noastre de fiecare dată când te confrunţi cu neplăcuta problemă a insectelor care nu-ţi dau pace.
Dacă ai gândaci de bucătărie nu înseamnă că nu păstrezi curăţenia. Umezeala sau o temperatură mai ridicată – frecvente în baie şi în bucătărie – îi atrag chiar mai mult decât nişte firimituri de pâine. – Pune bere pe fundul unui borcan, pe care îl înfăşori apoi într-o cârpă. Gândacii vor cădea în borcan şi se vor îneca. – Amestecă o parte făină cu o parte ipsos. Pune amestecul în locurile unde apar gândacii şi o să-i omoare. – Acidul boric este, se pare, cel mai mare duşman al lor. Încearcă următoarele „preparate”: – făină, cacao şi pudră de borax (de la farmacie); – mici cocoloaşe din cartof fiert amestecat cu 1 ou crud şi 2 linguriţe de acid boric; – pâine înmuiată în acid boric fierbinte sau zahăr dizolvat în acid boric.
– Mirosul de cerneală tipografică din ziarele vechi le ţine departe de şifonierul tău. – Câteva pachete de ţigări ieftine puse în buzunare sau pe rafturi protejează hainele de lână şi de blană. În loc de tutun poţi folosi castane, mici săculeţi cu piper boabe, cu seminţe de morcov sau coji de lămâie uscate. – Fă-ţi de vara provizii de crenguţe de rozmarin şi pune-le în dulap. Până la vară, foloseşte frunzele de muşcată. – Stropeşte dulapul, de câte ori îl aranjezi, cu infuzie (2 linguri la 1 cană de apă) de roiniţă sau de rozmarin şi pelin – sunt insecticide naturale eficiente. – În unele magazine pentru decoraţiuni sau de cosmetice găseşti de cumpărat sfere din lemn de cedru. Miros excelent şi pun moliile pe fugă. Acelaşi efect îl au şi câteva rămurele proaspete de tuia.