Cu toții ne dorim să avem o imagine cât mai bună pe rețelele sociale, fie că este vorba despre Facebook sau Instagram. Acea imagine care te diferențiază și te pune în cea mai avantajoasă lumină. Am stat de vorba cu fotografa Andreea Goia, care ne-a împărtășit trucurile pe care trebuie să le aplicăm și greșelile de evitat.
Trucuri pentru un selfie perfect
• Lumina bună! Nu trebuie să respecti una din cele trei scheme clasice de iluminare pentru portret, dar ar fi bine ca lumina să vină din faţă şi puţin de sus (în felul acesta se umplu tot felul de linii şi cearcăne pe care nu dorim să le vedem în imagine).
• Pentru efecte ”speciale”, lumina poate veni şi din spate, dar atenţie atunci să fie faţa luminată (se rezolva cu un focus atent pe ochi )
• Telefonul ar trebui să fie la o distanţă cât mai mare de faţă, pentru a nu avea deformări bizare – de exemplu, să ai un nas de trei ori mai mare decât în realitate.
• Întotdeauna un semiprofil e mai avantajos când este vorba de distanţe atât de mici de la cameră la chip. Poţi încerca să faci fotografia de sus, dar fără să îţi umbreşti faţa.
• Nu lăsa capul pe spate, va părea că ai un gât lung şi o barbie mare.
• Atenţie la fundal! Dacă tot vrei să postezi o poză frumoasă cu tine, nu ar fi indicat să îţi iasă un stâlp din cap, de exemplu.
• Încearcă să fii naturală, pe cât posibil!
Cum să nu devenim „selfie-addicts”
„Soluţia este să avem un grup de prieteni, şi să ne implicăm în activităţi sociale în care să interacţionăm cu persoane noi. Apoi, trebuie să observăm dacă avem nevoie să postăm toate activităţile pe care le facem. În acest caz, ca în cazul oricărei dependenţe, recuperăm controlul asupra impulsurilor noastre continuând să facem postări, însă reducând treptat numărul lor. Dacă putem posta doar din când în când, şi ne obişnuim să facem lucruri interesante despre care să nu povestim pe reţele sociale, atunci ne putem linişti. Reţelele sociale trebuie să rămână un instrument amuzant şi plăcut, nu sursa principală de stimă de sine sau de emoţii bune zilnice.” (Carmen Moldoveanu, psiholog)
Foto: Hepta
Citește și Ce greșeli să nu faci în social media