Mai sunt doar câteva zile până la Black Friday 2017, perioadă în care cumpărăturile online se înmulțesc și, odată cu ele, se înmulțesc și reclamațiile cumpărătorilor privind țepele comercianților.Pentru a evita țepele de Black Friday 2017, trebuie să fii informat temeinic înainte de a cumpăra online. Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) treage un semnal de alarmă asupra mai multor aspecte de care cumpărătorii ar trebui să țină cont atunci când achiziționează un produs.Cum să te ferești de țepe de Black Friday 2017Pentru cumpărăturile de Black Friday, fii atent la magazine și alege-le doar pe cele care dețin certificate SSL. Unele adrese ale magazinelor online încep cu HTTPS, unde pictograma unui lacăt îți spune că pagina accesată este securizată.Trebuie să fii atent să găsești datele sale de identificare, cu denumire, adresă poștală și electronică, număr de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale și cel de înregistrare fiscală etc., caracteristicile produsului, prețul cu toate taxele incluse, prețul de livrare, modalități de plată și livrare și perioada de valabilitate a prețului și a ofertei.Verifică, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ai ales produsul.Deschide coletul în prezența curierului și, în caz că acesta nu corespunde, trimite-l înapoi. Ai grijă să menționezi pe documentele de transport motivul refuzului.Utilizează cardul pentru a face plata. În unele situații, precum cazurile de fraudă, dacă ai plătit prin card, poți utiliza procedura refuzului la plată pentru a-ți recupera suma plătită – în principiu, în cel mult 30 de zile de la data plății. Procedura este simplă: dacă tranzacția s-a decontat (adică apare pe extrasul de cont), o poți contesta la bancă, iar banca va încerca recuperarea sumei de bani de la comerciant, prin intermediul băncii acestuia (operațiune numită „refuz de plată”).Orice produs comandat online poate fi returnat retailer-ului în maximum 14 zile, dacă nu ești mulțumit de el, fără să invoci vreun motiv anume și să-ți primești banii înapoi. Ține cont că trebuie să citești termenii și condițiile de funcționare ale magazinului respectiv, ca să eviți astfel situațiile neplăcute.Dacă produsul este deteriorat sau distrus înainte de a ajunge la tine, legea îți dă dreptul să soliciți un nou produs sau să renunți la contract.Comerciantul are obligația de a-ți livra produsul în maximum 30 de zile sau mai puțin, dacă ați căzut de acord asupra acestui aspect. Dacă termenul de livrare nu este respectat, puteți stabili, de comun acord, o nouă dată de livrare. Dacă nici această dată nu este respectată, ai dreptul la rezoluţiunea sau rezilierea contractului. În acest caz, agentul economic este obligat să îți returneze banii în cel mult 7 zile.Legislația în vigoare privind vânzările promoționaleOrdonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă reglementează mai multe categorii de vânzări cu preţ redus.Potrivit articolului 16, prin vânzări cu preţ redus se înţelege:a) vânzări de lichidare;b) vânzări de soldare;c) vânzări efectuate în structuri de vânzare denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică;d) vânzări promoţionale;e) vânzări ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut şi este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiţii comerciale normale;f) vânzări ale produselor care într-o perioadă de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vândute;g) vânzări accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate;h) vânzarea unui produs la un preţ aliniat la cel legal practicat de ceilalţi comercianţi din aceeaşi zonă comercială, pentru acelaşi produs, determinat de mediul concurenţial;i) vânzarea produselor cu caracteristici identice, ale căror preţuri de reaprovizionare s-au diminuat.Articolul 31 stabileşte obligaţia producătorului care vinde cu preţ redus o parte a producţiei sale de a pune la dispoziţie organelor de control abilitate toate documentele legale care justifică originea şi data de fabricaţie a produselor care fac obiectul acestor vânzări.Articolul 32 explică ce înseamnă vânzări promoţionale, ca fiind „vânzările cu amănuntul/vânzările cash and carry/prestările de servicii de piaţă care pot avea loc în orice perioadă a anului, fără să facă obiectul notificării, cu condiţia ca:a) să nu fie efectuate în pierdere;b) să se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum şi la servicii vândute ori, după caz, prestate în mod curent;c) produsele şi serviciile promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate a vânzărilor promoţionale sau comerciantul va informa consumatorii că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil.Citește și - Când este Black Friday 2017Citește și - Lista magazinelor participante la Black Friday 2017Foto – Shutterstock