Cum să te adaptezi după concediu

.

Este deprimant să te întorci la serviciu după două săptămâni de vacanţă, în care ai lenevit pe plajă, fără sunet de alarmă şi cu distracţii până dimineaţa. Şi totuşi, oricât ar fi de…
… agasant sindromul post-concediu, există câteva metode care te ajută să te adaptezi cu uşurinţă la această tranziţie şi să îţi intri din nou în formă.

Stabileşte-ţi priorităţile

Gândul că iarăşi o iei de la capăt creează de multe ori un real disconfort psihic. Aşa că, după ce ai aşezat fotografiile în album, pune-ţi ordine în gânduri şi în agendă.

Prioritizarea activităţilor pe care le ai de făcut te ajută să iei lucrurile cu calm şi să îţi restabileşti treptat ritmul de lucru.

Organizează-ţi noua agendă în funcţie de priorităţi şi stabileşte un dead-line pe care să îl respecţi, mai întâi acasă şi apoi la serviciu. De exemplu, dacă ţi-ai propus să faci 10 minute de gimnastică, nu neglija să le respecţi doar pentru că te-ai trezit mai târziu.

Plănuieşte următoarea vacanţă

Nu trebuie să te întristezi că vacanţa la care ai râvnit câteva luni tocmai s-a încheiat. Mai urmează şi altele, care trebuie organizate din timp. Aşadar, în loc să te „hrăneşti” cu amintiri, mai constructiv este să te gândeşti unde le vei face pe următoarele.

Stabileşte-ţi următoarea destinaţie şi caută ofertele propuse de agenţii. Ai tot timpul să verifici, să compari şi să rezervi cele mai bune oferte early booking sau să negociezi tarifele la pensiunile de la munte pentru sărbători.

Relaxează-te la serviciu

Chiar dacă îţi sună imposibil, te poţi întoarce relaxată şi de la serviciu, fără să stai cu picioarele pe birou sau să „prinzi” un concediu medical.
Pauza de masă poate fi un moment prielnic în care să te sustragi din teancul de hârţogării şi să faci o scurtă plimbare.

Dacă centrul în care lucrezi dispune de o sală de sport, îţi poţi petrece jumătate de oră jucând squash (tenis la perete), tenis de masă sau să faci câteva minute pe banda de alergare.

Şi mai norocoasă eşti dacă ai în peajmă un spaţiu verde, unde îţi poţi continua cartea din vacanţă sau să îţi organizezi în linişte priorităţile din agendă.

Nu renunţa la tabieturile din vacanţă

Fie că preferai să mănânci fructe dimineaţa, să asculţi aceeaşi muzică pe plajă sau să citeşti lecturi de vară, nu trebuie să renunţi la toate tabieturile din vacanţă.

Gândeşte-te la lucrurile mici care te bucurau în vacanţă pe care le poţi aplica şi la serviciu.

Păstrează timp şi pentru tine

Timpul este prea preţios ca să nu opreşti şi pentru tine măcar puţin.
Reînnoieşte-ţi abonamentul la spa, masaj sau la piscină şi mergi cel puţin de două ori pe săptămână, în zilele mai puţin favorabile ţie.

Este o metodă de relaxare garantată şi un mod excelent prin care îţi poţi prelungi vacanţa.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale