Vasul de toaletă adună foarte mulți microbi și mizerie, fiind un loc unde bacteriile de putrefacții, fungii și apa calcaroasă se combină dezastruos. Vezi cum să speli și dezinfectezi corect WC-ul în 3 minute.
Pentru că nu este un loc tocmai curat și înmiresmat, ai nevoie neapărat de mănuși pentur a curăța vasul de toaletă.
Dacă nu folosești deja un detergent special pentru baie, un anticalcar, sau un dezinfectat de toaletă, poți să utilizezi orice fel de detergent și poți înlocui dezinfectanții cu oțet alimentar, care acționează și împotriva calcarului depus pe interiorul vasului.
Dacă vrei să cureți corect și să înlături murdăria de pe WC, cel mai bine este să începi de sus în jos. Aplică detergentul cu un vas cu pulverizator, lasă să acționeze în funcție de conținutul sticlei.
Dacă faci un amestec propriu, nu lăsa mai mult de 10 minute, deoarece acest timp este de ajuns pentru înmuierea mizeriei acumulate pe margini și a calcarului de sub marginile vasului.
După ce ștergi bine cu un prosop de hârtie sau o cârpă din bumbac părțile exterioare (capacul de WC, colacul toaletei etc), folosește peria de WC pentru interior. Freacă bine zona de sub marginile vasului și trage apa de câteva ori ca să clătești bine acumulările de murdărie și bacteriile.
La final, pulverizează oțet sau un dezinfectant și lasă să acționeze 5-10 mjnute, apoi freacă marginile interiorare cu o perie mică, chiar și o periuță de dinți. Depunerile de calcar se vor desprinde și poți să tragi apa ca să clătești totul.
Urmărește acest tutorial amuzant în care vezi cum poți curăța corect WC-ul în 3 minute.
Sursa foto femeie curățenie WC: Shutterstock
Ultima modificare februarie 24, 2015 7:06 pm