Nu mai e mult până la, probabil, cea mai mare petrecere din an, Revelionul. Pentru că planurile bine puse la punct nu se lasă pe ultima sută de metri și locațiile pentru această sărbătoare se dau ca pâine caldă, e bine să începi deja cu organizarea, dacă vrei să te implici într-un proiect care să îți aducă bani, dar și satisfacție. Dacă vrei câteva idei pentru a putea stabili toate detaliile unui party de care cei care vor veni să vorbească mult timp de acum înainte, inspiră-te de mai jos.
Închiriază o locație potrivită
Primul lucru pe care trebuie să îl stabilești, atunci când organizezi o petrecere cu o asemenea greutate, este să alegi cât de mare vrei să o faci. Dacă îți dorești să strângi doar câțiva prieteni, nu vei avea nevoie de un spațiu foarte mare. Dacă te gândești, însă, să pui pe picioare planurile unui party deschis unui public mai larg și să ai ca invitați chiar și persoane pe care nu le cunoști, va fi necesar să închiriezi un local mare. Nu e neapărat să te oprești la orașul în care locuiești, ci poți îndrăzni să mergi într-un loc din țară destinat vacanțelor. De exemplu, poți căuta să închiriezi locuri de cazare în Delta Dunării, pe litoral, la munte sau într-un oraș care a păstrat tradițiile. Depinde de gusturile tale sau cele ale viitorilor tăi oaspeți. Dacă alegi să pleci din oraș, e necesar să găsești o unitate care are și locuri de cazare, ca să aveți unde să vă odihniți.
Gândește-te și la entertaiment
Invitații tăi vor veni la petrecerea organizată de tine de Revelion în primul rând pentru distracție. Asigură-te că le pui și asta la dispoziție, pe lângă un meniu generos, de care toți să fie mulțumiți. Prețurile pentru artiștii de muzică ușoară sau pentru formațiile de coveruri nu sunt deloc inaccesibile, așa că poți face o surpriză tuturor și poți transforma o petrecere într-un adevărat concert. Dacă vrei ca oaspeții tăi să își amintească cu drag de noaptea dintre ani, mai poți apela la experiența unui maestru de ceremonii, adică un MC, care să anime atmosfera și să îi țină activi și pe ringul de dans cât va ține petrecerea.
Surprinde distracția în imagini
Amintirile sunt singurele care rămân, atunci când Revelionul s-a încheiat. Ar fi bine să beneficiați și de serviciile unui fotograf profesionist. Pozele cu telefonul mobil nu au cum să iasă la fel de bine ca ale unui expert în arta fotografică, care aduce cu el un aparat foto de ultimă generație și editează tot ce a surprins cu o seară înainte prin obiectiv. Dacă bugetul îți permite, poți cere și servicii video, pentru a avea și amintiri animate. Cu siguranță cei care vor lua parte la petrecerea organizată de tine vor fi încântați de alegerea făcută. Fotografiile le poți folosi drept portofoliu, asta dacă vei vrea să mai organizezi evenimente și pe viitor.
Pentru că e doar o dată în an, party-ul de Revelion trebuie să iasă cât mai aproape de impecabil. Dacă iei în considerare sugestiile de mai sus și ai grijă de oaspeții tăi, oferindu-le distracție și un meniu delicios, nu se poate să nu-ți reușească să îi faci fericiți. Distracție plăcută!
Ultima modificare decembrie 7, 2017 5:24 pm