Foarte multi copii din România sunt rămași în grija bunicilor sau a altor membri ai familiei, în timp ce părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate. Ca urmare, cei mici ajung să se confrunte cu stresul și anxietatea, de la vârste foarte fragede, iar adulții ajung să aibă stări depresive, din cauza faptului că nu pot fi aproape de copiii lor.
Povești de noapte bună, citite de la mii de kilometri depărtare
Cum ar fi însă dacă i-ai putea citi copilului tău o poveste de noapte bună, de oriunde te-ai afla, chiar și de la mii de kilometri depărtare?
Pornind de la cele mai recente studii, care arată că momentul în care un părinte spune o poveste de noapte bună copilului are un aport fundamental în dezvoltarea emoțională a celui mic, a fost creată aplicația Storytime.
Magia cititului de povești este accesibilă acum tuturor părinților, chiar și celor care locuiesc la mii de kilometri depărtare de micuții lor.
Storytime, aplicația care aduce familiile împreună
Storytime, aplicația dezvoltată de Telekom Romania, este o aplicație care își propune să readucă în atenția părinților importanța cititului de povești în viețile copiilor. Cu această nouă aplicație interactivă, orice părinte poate deveni povestitorul preferat al celui mic, de la distanță.
Aplicația vine în primul rând ca o soluție de comunicare, de interacțiune și de îmbunătățire a relației părinților plecați să lucreze în afara țării și copiii acestora, rămași acasă.
Este în egală măsură și o soluție pentru toți aceia pe care distanța, locul de muncă, sau un program de lucru supraîncărcat îi obligă să fie departe de copiii sau de nepoții lor. Păstrând contactul vizual dintre părinte și copil, pe tot parcursul poveștii, Storytime readuce atmosfera familială și emoția acestor momente importante în relația dintre cei doi.
Aplicația este interactivă, astfel încât tu, ca părinte, să-i poți citi copilului povești în fiecare seară, prin video call. Mai mult decât atât, poveștile sunt reinterpretate și ilustrate ca din imaginația celor mici, iar vocea ta se transformă cu ajutorul filtrelor și modulatoarelor de voce în fiecare personaj de poveste, în timp ce jocurile de lumini și efectele speciale creează un efect senzorial, care îi transportă complet pe cei mici într-o lume de basm.
Storytime este o aplicație bilingvă, în română și în engleză, și e disponibilă gratuit în App Store și Google Play în țări precum Italia, Spania, Franța, Germania, Anglia și România. În prezent, poveștile care pot fi accesate din aplicație sunt „Scufița Roșie”, „Cei trei purceluși” și „Ursul păcălit de vulpe”, urmând ca lista poveștilor să fie completată cu alte titluri îndrăgite atât de cei mici, cât și de părinți.
De ce e important să-i citești copilului tău
Dincolo de faptul că cititul vă aduce împreună, în cazul Storytime – indiferent de distanța fizică dintre voi, poveștile de noapte bună le pot deschide celor mici apetitul pentru lectură, la modul general.
În plus, cei mici vor depăși mai ușor dorul de părinți, iar poveștile din fiecare seară le vor încuraja curiozitatea, memoria și motivația.
Ultima modificare mai 14, 2019 11:02 am