Un meniu folosit în timpul ultimului prânz servit pe Titanic, salvat din apele reci ale Atlanticului de Nord de un pasager de la clasa I în urmă cu un secol, a fost făcut public recent. Având aplicate pe el o ştampilă oficială cu data de 14 aprilie 1912 şi logoul companiei White Star Line, documentul arată o mică parte din cum s-a desfășurat ultima zi a pasagerilor de pe vas.
Călătorii de pe „nava viselor” erau împărţiţi în trei clase. În timp ce călătorii de la clasele inferioare ocupau cea mai joasă parte a navei, pasagerii de la prima clasă ocupau primul etaj. Însă marea diferenţă care exista între cele trei clase era în mâncarea pe care o primeau.
În ziua catastrofei, pasagerii clasei I puteau alege să mănânce file de calcan, pui a la Maryland, cotlete de miel la grătar, creveţi, maioneză de somon şi sardine afumate. La final, pasagerii au servit un platou bogat în brânzeturi: Cheshire, Stilton, Gorgonzola, Edam, Camembert, Roquefort, St Evel, Cheddar. Ca băutura, au servit bere din Munchen la draft, cu gheață.
Pasagerii clasei a doua serveau la micul pește proaspăt, fructe, rinichi de vită la grătar, cârnați la grătar, ouă prăjite cu bacon, cartofi prăjiți. Ca băuturi, aveau de ales între ceai sau cafea.
La cină, călătorii din clasa de mijloc se bucurau de miel de primăvară, sos de mentă, friptură de curcan, sos cranberry, pui curry cu orez, orez fiert. La desert aveau de ales între budincă de prune, îngheţată americană, nuci asortate, fructe proaspete şi biscuiţi, iar ca băutură serveau doar cafea.
Situați în cea mai joasă parte a navei, pasagerii de la clasa a treia, au servit la micul dejun în ziua catastrofei pâine proaspătă cu unt, marmeladă, fulgi de ovăz cu lapte, fursecuri, fructe, ceai şi cafea. La cină serveau supă de orez, pâine proaspătă, cartofi fierţi şi friptură de vită.