Consideraţi copii minune, micile vedete care şi-au ales prematur cariera de actori au cucerit rapid inimile cinefililor, dar mai ales admiraţia tutur copiilor.Îţi mai aminteşti de micile talente din filmele pentru copii? Vezi în continuare cât de mult s-au schimbat copiii din filmele din '90.Mara Wilson S-ar putea ca numele "Matilda" să îţi sune mai cunoscut decât numele ei real. Deşi s-a bucurat de un debut promiţător în cinematografie, jucând alături de Robin Williams în "Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit", şi mai apoi rolul fetiţei năstruşnice din "Matilda", micuţa actriţă nu s-a mai remarcat pe micile ecrane în niciun alt film care să o menţină în atenţia publicului. Şi totuşi, Mara Wilson, în vârstă de 24 de ani acum, nu a renunţat la actorie. În 2000, apare în comedia "Thomas and the Magic Railroad", alături de Alec Baldwin, şi se dedică teatrului. Sofia VassilievaÎţi aminteşti cu siguranţă de fetiţa năzbâtioasă care aproape că distruge hotelul Grand Plaza din New York.Comedia savuroasă pentru copii "Eloise at the Plaza" o lansează pe micuţa actriţă în lumea filmului. La 19 ani, Sofia Vassilieva se bucură de o ascensiune sigură la Hollywood, În 2006, câştigă un Young Artist Award pentru rolul secundar din serialul "Mediumul", iar trei ani mai târziu, joacă alături de Cameron Diaz în drama unei fete bolnave de cancer, "Viaţă pentru sora mea", un film bine primit de critici, pentru care Sofia şi-a ras parul şi sprâncenele special pentru acest rol.Cu toate acestea, rolurile sale nu au mai reuşit să treacă Oceanul...Tina Majorino După prestaţia remarcabilă din "Corina, Corina", cu care impresionează repede publicul, jucând rolul unui copil ce rămâne traumatizat de la moartea mamei, pe Tina Majorino ai văzut-o cu siguranţă şi în "Waterworld". Micuţa actriţă îşi face debutul în film alături de actori importanţi ca Ray Liotta şi Whoopi Goldberg pentru a juca apoi cu Kevin Costner, în rolul copilului misterios - Enola -, ce deţine harta uscatului. După cele două roluri, Tina primeşte rolul principal în filmul "Alice în Ţara Minunilor".Kieran CulkinÎl mai ţii minte pe puştiul cu ochelari care deschide cu naivitate uşa tâlharilor, veniţi în inspecţie, la cel rămas "Singur acasă". Acelaşi mic tocilar avea să experimenteze adrenalina trăită de fratelui său Macaulay Culkin, şi în film şi în realitate, în thrillerul de acţiune "Fără scăpare", unde apare alături de Jean-Claude Van Damme şi actriţa Rosanna Arquette. Iată cât de mult s-a schimbat actorul de la 11 ani, vârsta la care filmează pentru "Nowhere to Run".Abigail Breslin Nu a trecut foarte mult de la SF-ul cu care Mel Gibson şi-a surprins fanii, în bine sau rău deopotrivă, căci părerile au fost împărţite, dar fetiţa ciudăţică vânată de extratereştri este de nerecunoscut. Abigail Breslin a fermecat publicul cu chipul său adorabil, dar şi prin prestaţia admirabilă demonstrată în misteriosul film al actorului, "Semne", continuând să joace în producţii la fel de cunoscute. La doar 15 ani, actriţa se laudă deja cu un palmares de roluri incredibil.Mary-Kate Olsen şi Ashley Fuller OlsenDebutul lor precoce din serialul "Full House" le-a adus faima rapid celor două surori, mai ales că erau şi cele mai simaptice gemene de la Hollywood. Cele două şi-au început cariera de la o vârsta fragedă, la numai 9 luni, atunci când semănau atât de bine încât nu puteau fi deosebite. Când au crescut, gemenele Olsen au optat fiecare pentru o carieră individuală, jucând în filme diferite.Foto: NorthFoto, Facebook