Andrew Flinders Taylor, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Melbourne, Australia a reușit să slăbească 50 de kilograme, după ce a consumat timp de un an doar cartofi.
Deși majoritatea doctorilor și nutriționiștilor nu recomandă acest regim restrictiv, Andrew Flinders Taylor a decis să nu țină cont de părerea lor. Înainte de a urma dieta, bărbatul s-a documentat și a întocmit un plan cu ajutorul unui medic și al unui nutriționist.
Când s-a apucat de dietă, australianul cântărea 120 de kilograme și consuma aproape trei kilograme de cartofi pe zi, ce îi asigura circa 2.000 de kilocalorii. După prima lună, bărbatul a slăbit 10 kilograme și s-a bucurat de un nivel crescut de energie.
În ciuda avertismentelor specialiștilor, Taylor a fost sigur că va obține toate vitaminele și mineralele necesare din cartofi și a inclus în alimentație diverse soiuri. Iar unii experți l-au susținut și au mărturisit că acest plan nu este unul foarte periculos, deși nu face parte din dietele sănătoase.
„M-a îngrijorat calciul. Cartofii au calciu, dar poate că nu suficient. Pentru a fi sigur, am folosit lapte de soia organic, fortifiat cu calciu, pentru a face cartofi piure”, a explicat australianul.
Nutriționistul Rhiannon Lambert spune că acest aliment reprezintă o sursă bogată de fibre, dă senzație de sațietate și are o densitate calorică mică.
Cartofii albi conțin toți aminoacizii necesari pentru a crea proteine, a repara celulele și pentru a lupta împotriva bolilor, însă o dietă bazată exclusiv pe cartofi albi poate duce la deficiențe de vitamine. Din acest motiv, Taylor a optat și pentru consumul de cartofi dulci, bogați în vitaminele A, E și C.
În ciuda faptului că timp de un an a trebuit să aducă proprii cartofi în casele prietenilor și să sune la restaurante pentru a verifica dacă îl puteau primi, australianul încă se declară un fan al cartofilor.
„Starea mea de sănătate continuă să se îmbunătățească. Am avut colesterolul crescut, dar acum e scăzut, de asemenea și tensiunea și nivelul de zahăr din sânge”, a conchis Andrew Flinders Taylor.
Citește și – O femeie a slăbit 70 de kilograme după ce a eliminat patru alimente din dieta sa
Citește și – Beneficiile cartofului dulce pentru sănătate
Foto – Shutterstock
Ultima modificare februarie 23, 2021 12:13 pm