Crăciunul ăsta se cere a fi unul spectaculos, cu o explozie de culori puternice şi contraste neaşteptate în decorarea bradului. Iar spaţiul destinat lui e musai să se “asorteze”
Unde aşezi bradul de Crăciun
– în mijlocul livingului, dacă ai un spaţiu generos şi mobilierul este dispus perimetral (pe laterale); în acest caz, pomul de Crăciun va deveni piesa de rezistenţă a întregului ambient;
– într-un colţ, dacă încăperea este mai mică, şi neapărat aproape de lumina naturală (o fereastră sau uşa balconului). Dacă are şi o draperie groasă ca fundal şi o canapea confortabilă alături, va atrage toate privirile.
E brad frumos, nu sorcova vesela!
Nu mai eşti de mult adepta bradului-sorcovă, împestriţat cu toate culorile curcubeului, nu-i aşa? Foarte bine. Pentru că, în ultimii ani, gama cromatică, în împodobirea lui, a devenit tot mai rafinată. În plus, bunul gust cere să ţinem cont şi de culoarea mobilierului şi a pereţilor – un “detaliu” esenţial pentru un rezultat armonios. Există suficiente variante cromatice din care poţi alege:
– monocromie (ornamentele trebuie să fie, toate, de aceeaşi culoare: roşu, auriu, verde, argintiu, albastru etc.);
– bicromie (îmbinarea a două culori: roşu-auriu, albastru-argintiu etc.);
– policromie (poţi alătura mai mult de 2-3 culori doar dacă restul elementelor din cameră sunt neutre);
– decorare tematică (împodobeşti bradul cu ornamente de acelaşi fel, cu aceeaşi formă etc.).
Ce culori pui în bradul de Crăciun
Verde crud
Pentru un aspect fresh, combină verdele natural al ramurilor cu auriul accesoriilor. Astfel rămâi aproape de culorile tradiţionale. Negru
Este o variantă pentru cei îndrăzneţi şi nonconformişti! Aparent fără legătură cu sărbătorile, negrul se poate regăsi atât în culoarea globurilor şi a accesoriilor, cât şi în culoarea bradului (artificial, de bună seamă). Dacă eşti o fire avangardistă şi în trend, îţi vei decora bradul negru cu globuri mov şi gri antracit, pentru un contrast puternic şi o atmosferă novatoare. Roşu şi verde
Culorile simbolice ale Crăciunului sunt alegerea perfectă pentru o atmosferă tradiţională şi un brad ca la carte. Dincolo de decorarea propriu-zisă a pomului, te poţi gândi şi la minimă amenajare în jurul lui: mici
piese de mobilier (un fotoliu comod pentru Moşul, un taburet pe care să te poţi odihni şi tu admirând bradul, o măsuţă de cafea), un covoraş moale, pe care cutiile de cadouri îşi aşteaptă “beneficiarii”, un coş cu flori şi un corp de iluminat sau nişte lumânări la baza bradului. Astfel, bradul va fi centrul unui
mic univers de poveste şi-l va atrage garantat pe Moş!
Defineşte anotimpul rece şi se potriveşte de minune cu mobilierul alb. Un brad alb sau cu multă beteală
şi cu ghirlande albe poate fi împodobit cu globuri roşii sau de culoarea piersicii, şi va da impresia de pom cules direct de afară, din ninsoare.