Cum a reușit o tânără să nască acasă, în baie. Nu știa că este însărcinată

.

O tânără care nu știa că este însărcinată a născut singură un bebeluș, în baia propriei locuințe, într-o noapte. Atât ea, cât și fetița sunt sănătoase.

Stacey Porter, în vârstă de 20 de ani, a devenit mămica unei fetițe în cel mai inedit mod. Aceasta a născut pe podeaua băii din locuința sa. Femeia avusese ușoare dureri de stomac, dar nu i-a trecut nicio secundă prin cap faptul că aceastea indicau o sarcină, mai ales că aceasta pilule contraceptive, potrivit Libertatea.

Ea se afla singură la etajul locuinței sale din Falkirk, Scoția, în timp ce partenerul ei dormea la parter. S-a dus la baie pentru că avea crampe, dar în scurt timp a născut o fetiță: „Totul s-a întâmplat foarte rapid. Într-un minut am fost pe toaletă, cu crampe stomacale, iar peste un minut eram pe podea și nășteam. N-am realizat că eram însărcinată până când n-am văzut capul copilului ieșind afară. A fost o naștere rapidă, iar David s-a trezit la câteva minute după ce am născut.”

David, care adormise cu telefonul dat pe silent nu a auzit atunci când tânăra l-a sunat de 60 de ori să îi spună că tocmai a devenit tătic. Bărbatul s-a trezit în jurul orei 4.14 și în timp ce urca scările să vadă ce s-a întâmplat cu iubita lui, Stacey l-a sunat din nou să îl anunțe că „are un copil”.

„Eu dormeam la parter cu telefon dat pe silent și nu știam ce se întâmplă în baia de la etaj. Nu mai țin minte exact, dar parcă am fost trezit de un țipăt sau de un scâncet”, își amintește bărbatul.

Acesta a adăugat că se simțea atât de amețit, încât a căutat haine în frigider: „Habar n-aveam ce să fac. Paramedicii care au ajuns la noi acasă mi-au cerut să fac un bagaj și, din nu știu ce motiv, eu am început să caut haine în frigider. Încă nu pot să explic emoțiile prin care am trecut în acel moment.”

David a sunat la urgențe, iar Stacey și fetița ei, Sophie – Grace Johnston, au ajuns la spital, unde s-a constat că sunt perfect sănătoase, deși nașterea nu a fost asistată medical: „E un miracol, fiindcă n-am știut că e însărcinată și am dus o viață normală. Dar avem un copil perfect sănătos”, au mai spus părinții.

Totul s-a întâmplat atât de repede, încât proaspăta mămică nici nu poate defini ce a simțit în acele momente, dar știe în mod clar că viața ei și a partenerului său de cuplu s-a schimbat odată cu venirea pe lume a micuței lor, pe care o consideră o „binecuvântare”, după cum a dezvăluit David pe o rețea de socializare.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale