La Teatrul de Animatie Tandarica povestile sunt atat de vii, incat copiii mai ca dau buzna pe scena ca sa salveze cocosul nazdravan!
Luni dimineata, ora 10. Sala Teatrului de Papusi Tandarica este…
…plina ochi cu 200 de prichindei galagiosi, agitati si nerabdatori sa vada „Punguta cu doi bani”.
Odata cortina de catifea ridicata, amutesc toti la unison, pupilele li se dilata a curiozitate si raman cu gura cascata timp de o ora. In fata lor, pe scena, o bogatie de personaje manuite cu stil astern in ritm alert o lume doldora de umor, savoare, haz, culoare si sensibilitate, menita sa comunice copiilor valori necesare in viata, precum modestia si bunatatea sufleteasca.
Dialogurile si muzica pe banda alterneaza cu scenele pe viu, adica cu actori reali. Acestia isi modifica vocea in functie de personaj. Este o calitate a papusarului – se dobandeste prin exercitii de vorbire si lectii de canto.
Piesa nu este un spectacol interactiv, precum „Motanul incaltat”, unde se vorbeste frecvent cu sala. Totusi, si aici copiii poarta dialoguri cu personajele. „Ati vazut pe unde a luat-o cocosul?”, intreaba Mosul, iar micutii arata toti cu degetul spre iesirea din dreapta scenei. „Ce e asta?”, se intreaba Baba, iar publicul raspunde in cor: „O margicaaa”. „Ca personaj, trebuie sa fii foarte credibil, astfel incat sa primesti feedback.
Copiii sunt un public generos, insa sunt exigenti. Daca nu reusesti sa le transmiti mesajul, alearga prin sala”, spune chiar cocosul, actrita Liliana Gavrilescu, angajata la Tandarica de 17 ani si profesoara in manuirea papusii la Universitatea Nationala de Teatru si Film.
Iar ca sa le mentii treaza atentia, trebuie sa cunosti foarte bine sistemul de manuire al papusilor. Tehnica insa nu este de ajuns, trebuie sa stii sa transmiti stari si sentimente, astfel incat piesa sa atinga emotional. „E obositor, desi pare simplu din afara. In primul rand, acest efort de a interpreta, de a transmite si de a insufleti te deosebeste de actorul de teatru dramatic”, explica Liliana.
Decor
Desi povestea lui Creanga nu este denaturata, aproape in fiecare scena apar si alte animale decat cele din original. Inventarea personajelor tine de harul regizorului, in cazul „Pungutei cu doi bani”, de viziunea lui Decebal Marin. Ele au menirea sa puna in valoare calitatile cocosului prin dialog si cantec, scrise tot de regizor.
Daca la inceputurile Teatrului Tandarica, acum mai mult de 60 de ani, papusarul era ascuns in spatele unui paravan, acum actorul apare la fata.
Datorita regizorului insa, reuseste sa nu spulbere visul papusii vii. Tot regizorul alege daca foloseste in loc de papusi actori costumati, animatie digitala sau teatru cu umbre.
Tot meritul sau este si momentul cand copiii se vara, la propriu, sub bancuta de ras, pentru ca gaina a dat cu capul in decor. Decorurile insa sunt viziunea scenografului. Ca sa tii copiii pe bancutele din lemn pana la sfarsitul spectacolului, decorul se schimba de cateva ori, dupa un sistem bine gandit, astfel incat scena sa nu ramana goala nicio clipa.
Scenograful se documenteaza despre caracteristicile perioadei in care se joaca piesa, dupa care face schite tehnice pentru fiecare element in parte. Este un proces foarte migalos, transpus in realitate mai intai in atelierul de tamplarie, iar apoi in cel de pictura. „Imi place aceasta meserie pentru ca imi da posibilitatea sa inventez o lume la fiecare spectacol si sa nu ma repet, sa nu ma mecanicizez”, spune scenograful Cristina Pepino, cu o experienta in domeniu de 17 ani.
Papusi
Tot scenograful gandeste si papusile. Dupa ce hotaraste, impreuna cu regizorul, daca personajul va fi marioneta (cu fire lungi sau scurte), papusa (pe mana), bi-ba-bo (pe deget) sau vayang (cu tije), il deseneaza si il coloreaza pe hartie.
Unii fac desene taioase, altii mai dulci, mai papusoase. Schitele tehnice insa pleaca la tamplarie, unde sculptorul Dinu Carcaleteanu le da forma, le transpune in volum si le face mecanisme. Trebuie doar sa-i spui cum vrei sa se miste papusa: sa se uite sasiu, sa isi miste ochii, sa deschida gura, si ii schimba atitudinea prin miscarea unui singur fir.
O multime de fire inseamna o multime de atitudini, care intre doua marionete pot fi un dialog. Exprimarea este mai convingatoare cand papusa este facuta din lemn, desi e mai usor sa construiesti in burete sau in polistiren. Sculptorul lucreaza aici din 1968. Pentru ca nu exista scoala de constructie de papusi, pregateste deja doi ucenici care sa-i urmeze profesia.
Alte dedesubturi ale artei care il face atat de fericit pe miuctul tau la teatrul de papusi citeste in Unica de iunie!
Foto: Northfoto