Intreviu cu Ioana Pârvulescu – cu bucurie, despre literatură

.

Cele mai neaşteptate taine literare sunt revelate prin scrisorile Ioanei Pârvulescu din „Cartea întrebărilor“.

Adresate unor personalităţi din lumea culturală, cele 24 de scrisori semnate de către Ioana Pârvulescu ajung departe, tocmai în sufletul literaturii. Fiecare scrisoare lansează o întrebare provocatoare şi ţese în jurul ei o lume a cărei descoperire te va îmbogăţi. Acest volum îţi aduce un belşug de argumente pentru care cărţile merită să aibă întotdeauna un loc de cinste în viaţa noastră.

V-ar plăcea ca prin cartea dvs. cititorii să redescopere comunicarea prin scrisori ?
Am dat formă epistolară „Cărţii întrebărilor“ pentru că îmi place să am alături un interlocutor real cu care să discut, chiar dacă dialogul e imaginar. Dar nu mi-am propus nicidecum mai mult decât să vorbesc cu bucurie despre literatură (cartea are şi componenta bucuriei, asta se uită!) şi nu cred că roata evoluţiei genului epistolar (care acum a ajuns „emailat“) mai poate fi întoarsă spre lungile scrisori de odinioară.

Povestiţi aspecte puţin ştiute din viaţa scriitorilor români. Vă fascinează jurnalele, memoriile?
Am citit multe pagini de „literatură personală“, cum li se spune acestor documente şi, într-adevăr, îmi plac foarte mult tocmai pentru că leagă literatura cu viaţa. Şi pentru că m-au lăsat să judec omul cu capul meu, nu cu ochii altora. Au greutate: sunt pline-ochi cu viaţă.

Vorbind despre Maiorescu, pomeniţi cuvântul seninătate. Ce înseamnă să fii senin?
Ca să fii senin, trebuie să nu te iei prea în serios: e lecţia pe care mi-au dat-o oamenii de secol 19. Când unui domn profesor universitar din Belle Epoque cineva, cam turmentat, i-a spus, într-un local, că e pocit la faţă, el a răspuns cu umor ceva de genul „aşa a fost tiparul la mine“. Ca să fii senin, trebuie să ştii că mai există Cineva dincolo de mica ta persoană şi că nu eşti tu buricul pământului. Să iei
de la ceilalţi ce-ţi pot da ei mai bun şi să înţelegi că oricare dintre cei prezenţi îmbogăţeşte lumea. Chiar mai mult: aşa cum pictorul Magritte atrăgea atenţia că lumea e un continuum, adică noi nu suntem decupaţi, alcătuim un tot cu ceea ce e împrejurul nostru, ca-ntr-un desen, ca-ntr-un puzzle, ca să
fii senin în viaţa profesională trebuie să înţelegi că suntem, cu toţii, părticele minuscule, neînsemnate, din acelaşi desen al omenirii. Doar în viaţa personală această înţelegere te face să suferi. Însă nici Maiorescu nu era senin în viaţa particulară.

«A spune ce citeşti este o operaţiune periculoasă – îţi dai arama pe faţă». Ce spun despre români cărţile pe care le aleg?
Spun totul: setea după lucrurile interzise înainte de ’89 (de unde şi excesele), confuzia, deruta, degradarea sufletească adusă de o lume totalitară şi, nu în ultimul rând, lipsa de timp. Fiindcă şi pentru citit temeinic trebuie timp. Or, noi vrem să le facem pe toate deodată, tot ce n-am făcut înainte, şi cărţile bune nu sunt, pentru mulţi, o prioritate. Înţeleg, dar îmi pare rău, fiindcă asta ne împuţinează pe toţi.

Ne ajută literatura să revenim înspre mai bine?
Literatura, de una singură, nu. Şi mai ales nu dacă îşi propune asta, fiindcă literatura nu trebuie să-şi propună nimic, e liberă, nu militează. Dar e sigur că binele ar trebui să fie scos în evidenţă mai mult în lumea de azi. Însă răul cel mare îl aduce presa, în primul rând televiziunea, apoi ziarele, care uită sau se fac că uită că unul din rolurile lor e educativ, e modelator, iar nu ratingul, banii şi idiotizarea.

A citi este un act vital pentru dvs.? A trecut o zi din viaţă fără să citiţi?
Da la ambele întrebări. E un act vital, dar nu neapărat zilnic. Însă prea multe zile nu pot trăi fără cărţi, e sigur. Poate n-aş muri, dar mi-ar fi tare, tare urât.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton