– Nu o cunosc pe bunica. N-am văzut-o niciodată. Dacă nu mă vrea? Unde o să mă duc? – mi-a spus printre sughițuri.
Nu știam cum să-l liniștesc. I-am propus să cântăm. Băiețelul avea o voce superbă. Mi-a zis că mama lui i-a spus că o moștenește pe bunica.
A trecut timpul și ne apropiam de destinație. Băiețelul m-a rugat să merg cu el, pentru că îl așteaptă bunica și că îi este frică.
L-am luat de mână și am mers împreună prin aeroport. La un moment dat, s-a prăbușit în genunchi. Îi era frică. L-am luat în brațe. Mi-a șoptit la ureche:
– Tu ești, pui? Ouf, vino la mamaie. Mamaie te iubește mult. Vino să mă iei în brațe. Dă-i drumul domnului și hai cu mamaie. Te așteaptă și unchiul.
Brusc femeia a început să-i cânte băiatului, pentru că acesta încă mă strângea în brațe. Băiețelul a cerut să meargă la bunica. S-au apropiat zeci de rude. Un bărbat i-a îndepărtat insigna roșie pe care scria copil neînsoțit de adult. Nu mai era cazul pentru el.”