Jacqueline Pascarl a scris cartea Cândva am fost prinţesă. Coşmarul unei mame pentru a spune lumii povestea sa. O poveste tristă, sfâşietoare, despre o tânără naivă ajunsă prinţesa unui sultanat malaezian şi apoi fugară din calea furiei serenisimului ei soţ. Ca în toate poveştile în care bogatul se luptă cu săracul, el a câştigat, fără să joace corect.
I-a răpit pe cei doi copii şi mama lor i-a putut vedea abia după 20 de ani. 20 de ani în care a sperat în ajutorul justiţiei şi în dreptatea divină. Inutil! A reuşit doar să atragă atenţia presei internaţionale, dar de această dată nici puterea presei nu s-a văzut.
Australianca Jacqueline l-a cunoscut pe sultanul Bahrin la Melbourne, în 1980, pe când ea avea doar 17 ani şi visa la o carieră de dansatoare profesionistă, iar el era student la Arhitectură. El era mai matur şi deja trecut printr-un divorţ, ea venea dintr-o familie disfuncţională – tatăl absent, mama labilă psihic, bunica bolnavă făcând eforturi să o crească bine. Apariţia lui Făt-Frumos pe cal alb a însemnat pentru ea prima dragoste, prima relaţie, dar şi multe renunţări, dezamăgiri şi începutul unor suferinţe inimaginabile, despre care nu putea spune nimănui. De ce? Pentru că prinţesele sunt fericite, prinţesele trebuie să respecte eticheta şi protocolul, prinţesele trebuie să îşi acopere vânătăile cu straturi groase de fard şi să îşi înghită suspinele.
Autoarea recunoaşte că o mare parte din vina acestui eşec matrimonial îi aparţine, pentru că de la început s-a lăsat înfrântă de galanteria sultanului şi i-a acceptat deciziile majore care veneau mai mereu după un cadou consistent. Asta a fost în perioada logodnei, înainte de căsătorie, căci după eveniment lucrurile au fost clare: ea era o scursură căreia i s-a făcut favoarea să ajungă partenera de viaţă a unui om ales.
Şi până la urmă, cum te descurci cu un partener care în văzul lumii este adoratorul tău perfect, politicos şi atent, iar noaptea este violatorul şi demonul care te rupe în bătaie, din motive doar de el ştiute? Ce le spui copiilor despre tatăl lor? Încotro strigi după ajutor dacă eşti singură într-o ţară a cărei limbă abia o înţelegi şi nu poţi avea încredere în nimeni?
Iddin şi Shah, băieţelul şi fetiţa cuplului Yasmin – Bahrin, asistă neputincioşi de fiecare dată la certurile părinţilor. Salvarea vine din partea bunicii bolnave a femeii, care cere să îşi vadă nepoata şi strănepoţii înainte de a muri. Bahrin este de acord ca Jacqueline şi copiii să plece în Australia, pentru scurt timp. Ajunsă la Melbourne, femeia îşi face curaj şi divorţează şi de aici începe războiul. Instanţa îi acordă custodie unică asupra copiilor, dar Bahrin e deasupra legii, aşa că îi răpeşte după şase ani, în 1992.
Cartea aceasta a fost scrisă în 1999 şi descrie nu doar viaţa chinuită a Jacquelinei, ci şi eforturile pe care le-a făcut pentru a-şi recupera copiii şi de a ajuta alţi părinţi aflaţi în aceeaşi situaţie, în calitate de activist pentru drepturile părinţilor şi copiilor. Jacqueline i-a revăzut pe Iddin şi Shah după 14 ani, în 2006, când fiul ei avea 23 de ani, iar fiica 20. Acum sunt nedespărţiţi, dar nu vor recupera vreodată timpul petrecut la mii de kilometri distanţă din cauza ambiţiilor unui om mărunt şi a tradiţiilor unui sultanat obscur.
Virginia Costeschi – BookMag