Jojo face ture de clădire, iar Mircea Solcanu dansează până cade lat. Vezi ce pedepse primesc şi ceilalţi concurenţi din sezonul 12 al "Dansez pentru tine".Jojo aleargă în jurul sălilor de repetiţiiPentru că nu au dat randament la unul din primele antrenamente, Jojo şi partenerul ei au fost pedepsişi de coregraful Bogdan Boantă cu câteva ture de alergare în jurul sălilor de repetiţii. În alt sezon, când o antrena pe Andreea Mantea, Bogdan obişnuia să ţină lângă el o nuieluşă cuc are îşi lovea elevii peste mâini şi picioare. Cât despre recompensă, "am facut repetitii cu ei cum ridicam trofeul invingatorilor inca din prima zi in care ne-am intalnit si pana acum a fost un motiv foarte bun pentru a munci mult si a avea, speram noi, rezultate foarte bune", povesteşte Bogdan Boantă, care a câştigat concursul trecut, împreună cu Corina Bud şi partenerul ei.Citeşte continuarea în pagina următoare!Mircea Solcanu, dansează până cade latAceasta este pedeapsa pe care o foloseşte coregrafa lui, Căprioara. Mircea şi partenera lui repetă chiar dacă au febră musculară, "astfel ca data viitoare se vor concentra mai bine si se vor implica mai mult", după spusele coregrafei. Căprioara are şi recompense pentru elevii ei: ciocolată şi ţigări, care sunt slăbiciunile lor. Coregrafa care a câştigat unul din sezoanele trecute împreună cu Giulia Anghelescu, spune că acum are parte de o echipă inedită, plină de imaginaţie. Vezi care sunt poveştile concurenţilor din noul sezon "Dansez pentru tine"!Citeşte continuarea în pagina următoare!Daniel Niţoiu repetă şi în pauzeCocuţa, coregrafa ştiristului de la Pro TV, nu are nevoie de pedepse pentru că elevii ei sunt foarte silitori. Faţă de alte perechi pe care le-a antrenat, Daniel şi partenera lui rămân în sală să repete, chiar şi când ea le dă pauză. "Sunt ca nişte iepuraşi plini de energie care ţopăie non-stop. Daniel este foarte curajos şi dornic să înveţe lucruri noi, iar Alexandrei îi este foarte frică de prize, însă va fi totul bine până vineri. Dacă Daniel este în această competiţie tortul, Alexandra este cireaşa de pe tort.", spune despre perechea ei Cocuţa, coregrafa care a câştigat "Dansez pentru tine" alături de Cătălin Moroşanu. Citeşte continuarea în pagina următoare!Pepe e foarte muncitor şi ambiţiosDoina Botiş, coregrafa cântăreţului crede că nu va aavea nevoie să aplice pedepse, pentru că Pepe şi partenera lui sunt foarte muncitori. "Andreea este un copil foarte talentat si ascultator, iar Pepe la cat munceste, la cat e de ambitios si implicat va reusi sa invete sa-si exprime talentul prin miscare", povesteşte Doina. Ea nu are nevoie de pedepse, dar foloseşte din plin recompensele. Atunci când dansurile ies bine, le oferă elevilor ei câte o îmbrăţişare. Citeşte continuarea în pagina următoare!Andreea Ibacka dansează până la epuizare...... alături de partenerul ei, de coregrafa Furnica şi de bebeluşul pe care aceasta îl aşteaptă peste câteva luni. Chiar dacă este însărcinată în cinci luni cu al doilea copil al său, Daniela Serafimovici, poreclită Furnica, poate să fie şi dură când e nevoie. Ea recunoaşte că uneori se transformă în "termită" şi îşi pune elevii să repete până la epuizare. Coregrafa are anumite ritualuri şi superstiţii care au ajutat-o în alte sezoane, de exemplu, în timpul dansului şi al jurizării ea repetă în gând o rugăciune. Iar când este la duel îl ia mereu în platou pe băieţelul ei, care îi poartă noroc. Citeşte continuarea în pagina următoare!Catrinel Sandu se teme de prima ediţie a sezonuluiIar coregaful ei, Lilian Caraus, şi-a dat seama de asta şi încearcă să detensioneze atmosfera aşa cum poate, cu câte o glumă sau o vorbă bună în momentele tensionate. Elevii lui oricum muncesc pe rupte, aşa că nu mai au nevoie de pedepse. În plus amândoi sunt talentaţi, aşa că au şanse la trofeu. Asta dacă vor reuşi să-şi învingă emoţiile legate de prima emisiune, primul dans în direct şi de juriu. Citeşte continuarea în pagina următoare!Alex şi văicărealaToboşarul trupei Zero şi partenera lui se tem de dansurile latino, dar coregraful Istvan este sigur că se vor descurca dacă încetează să se vaite. "Orice problemă ar avea cu vreun stil de dans, le spun să lase vrăjeala şi să treacă la muncă. Ce e cu atâta văicăreală?", se amuză Istvan.El mai spune că are încredere în elevii lui şi nu foloseşte nici pedepse, nici recompense pentru că ei ştiu mai bine cât de importantă este această emisiune pentru visul Corneliei. Citeşte continuarea în pagina următoare!Pentru Aylin, munca este antidotul împotriva friciiCoregrafa Vica, spune că Aylin şi partenerul ei reprezintă "foc, fulger, temperament si sensibilitate". Chiar şi aşa, ei se tem de cha-cha, dans care li se pare cel mai greu. Antidotul împotriva fricii este munca. Repetând tot mai mult şi mai mult, vor ajunge să îmblânzească şi acest dans. Vica are un aliat de nădejde în competiţia visurilor, Dumnezeu, la care se gândeşte mereu şi despre care ştie că îi va ajuta să fie mai puternici în concursul care va începe vineri, 21 octombrie, la Pro TV.Foto: PR