Placenta şi cordonul ombilical, plantate cu un copac, pentru viitor în Jamaica
Potrivit tradiţiilor jamaicane, la naştere, cordonul ombilical şi placenta sunt îngropate într-un loc special, peste care se plantează sămânţa unui copac, sau un puiet tânăr.
Acesta este oferit de familie şi prieteni, iar copilul învaţă astfel să aibă o primă responsabilitate, când creşte şi primeşte copacul său în grijă.
Totul a pornit de la un proverb jamaican, care spune că „acasă este unde îţi sunt plantate rădăcinile”.
Bebeluşul scuturat în sită pentru a învăţa despre greutăţile vieţii, în Egipt
Egiptenii au o tradiţie de „înţărcare” a copiiilor foarte ciudată, numită Sebooh, care are loc în a şaptea zi de la naştere. Ei pun nou-născutul într-o sită înfăşată şi mama scutură sita, pentru a-l învăţa pe micuţ greutăţile vieţii ce abia începe.
Apoi, copilul este aşezat pe o pătură pe jos, cu un cuţit pe piept, pentru a alunga spiritele rele. Invitaţii la ceremonie aruncă peste copil seminţe, aur şi cadouri.
Mama trece peste copil de 7 ori, pentru a alunga definitiv spiritele rele, în timp ce invitaţii cântă incantaţii menite să-l facă pe copil ascultător.
Urmează un ritual cu beţişoare parfumate şi lumânări, în urma căruia se alege numele copilului.
Sursa foto: Shutterstock