Timpul. E atât de prețios și trece atât de repede. Ca fapt general, avem atât de multe de făcut și atât de puțin timp, dar ne dorim să petrecem cât mai mult timp făcând ceea ce ne place cu adevărat. Între job și familie, pasiuni și planuri de călătorii, mai este ceva ce ne ocupă timp: gătitul.
Nu mai reușim să gătim acasă atât de des pe cat ne-am dori, iar gândul de a petrece ore bune în bucătărie până e gata mâncarea ne face să căutăm soluţii cât mai uşoare şi rapide. De cele mai multe ori asta înseamnă că alegem să mâncăm nu tocmai sănătos.
Tocmai pentru că timpul e atât de scurt, dar și pentru că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, am căutat o soluție pentru a găti cât mai sănătos, într-un timp record. Să ne reîmprietenim cu bucătăria și cu secretele ei. Am descoperit gama de electrocasnice Grundig, care vine în ajutorul tău cu tehnologii inovatoare , pentru ca tu sa redescoperi plăcerea de a găti, dându-ți frâu liber creativității culinare.
Pentru inceput, tehnologiile inovatoare ale plitei cu inducție FlexiCook şi cuptorului încorporabil Divide&Cook fac posibile prepararea simultană a mai multor feluri de mâncare. Cuptorul Grundig Divide & Cook este o minunăție multitasking. Poate coace uniform, de exemplu, brioșe cu afine în compartimentul de sus la 150°C, iar în același timp putem pregăti un somon apetisant, cu legume, în compartimentul de jos, la 230°C, fără ca aromele să se amestece. Astfel, economisim până la 40% din timpul și energia folosite. Timp care rămâne pentru noi și seara noastră. Excelent, nu-i așa?
Iar cât timp bunătățile se coc la temperatura optima în cuptorul încorporabil Grundig, avem timp suficient să preparam un sos delicios de lămâie și capere pentru somon, pe plita cu inducție Grundig Flexicook. În felul acesta, ne putem bucura de o masă completă, gustoasă și sofisticată, dar simplu de preparat.
Da, dar apoi întâmpinăm următoarea problemă: mirosul și aburul. Am găsit soluția și pentru acest impediment: hotele Grundig cu tehnologia EcoSilent. Nu doar ca au o capacitate de absorbție de până la 745 m³ pe oră, dar sunt atat de silențioase, încât vei auzi doar complimentele musafirilor atunci când gătești.
Odată ce mâncarea e gata, iar toată lumea s-a desfătat cu aromele preparatelor diverse, rezolvăm cu ușurință și problema vaselor murdare, care știm bine că se strâng o mulțime. O mașină de spălat vase incorporabilă, tot de la Grundig, va face toată treaba, timp în care noi ne putem relaxa.
Mai știți filmul Gone in 60 seconds? Cu toate aceste ajutoare de la Grundig putem să-i spunem filmului nostru din bucătărie Cook in 60 seconds. Și chiar dacă nu sunt tocmai 60 de secunde, o să pară că am terminat totul într-o clipă. Iar restul timpului ne aparține întru-totul.
Gama de electrocasnice pentru bucatarie Grundig beneficiază de pachetul de servicii premium, cu 7 ani garanție produs*, instalare și diagnoză gratuită în 24 de ore**, 100 de zile garanția banilor inapoi și alte beneficii adiționale. Mai multe informații despre gama completă Grundig găsiți aici: www.grundig.com/ro
*pe baza de înregistrare la www.grundig-extragarantie.ro/
**in zilele lucratoare
Ultima modificare septembrie 18, 2017 10:39 am