Controverse în jurul unuia dintre cele mai așteptate seriale Netflix. Fiul Griseldei Blanco îi aduce acuzații dure Sofiei Vergara

.

Netflix a lansat pe 25 ianuarie serialul „Griselda” care spune povestea fostei traficante de droguri, cunoscută sub numele de „Nașa”. Însă, fiul acesteia spune că această producție este o lipsă de respect la adresa regretatei sale mame și cere ca seria să nu mai fie difuzată.

Sofía Vergara a fost criticată pentru interpretarea lui Griselda Blanco de către fiul fostei traficante columbiene. Actrița columbiană, în vârstă de 51 de ani, joacă rolul reginei drogurilor în serialul Netflix „Griselda” și este aproape de nerecunoscut în acel rol.

Fiul Griseldei Blanco o acuză pe Sofia Vergara de „lipsă de respect” pentru noul serial Netflix

Însă, potrivit fiului lui Blanco, Michael Corleone Blanco, interpretarea celebrei actrițe a mamei sale este este „lipsită de respect”.

„Sofía Vergara nu s-a consultat cu niciun membru al familiei Blanco în semn de respect și nu a scos detalii de familie în portretizarea mamei mele”, a declarat Blanco, în vârstă de 45 de ani, pentru Fox News.

„Când am aflat despre proiectul „Griselda”, echipa mea a contactat tabăra Sofiei și mi-am oferit serviciile de consultanță”, a mai spus bărbatul.

El susține că Sofia Vergara, care este și producător executiv al serialului, și echipa ei i-au spus că „nu există loc în proiect” pentru a se consulta cu el sau alți membri ai familiei.

„Tabăra Sofiei și creatorii Netflix au fost lipsiți de respect și, în cele din urmă, au produs singuri proiectul „Griselda” pentru câștig comercial, fără detalii cheie de la familia Blanco. După ce am discutat, avocații familiei au trimis o scrisoare de încheiare a proiectului de către Netflix și tabăra Sofiei. Până în ziua de azi, nici Netflix și nici tabăra Sofiei nu au făcut vreo încercare de a ne împăca”, a mai spus fiul Griseldei Blanco.

Citește și: Serialul preferat al românilor revine pe Netflix cu cel de-al treilea sezon. Când va avea premiera

Citește și: Serialul cu care Netflix vrea să dea lovitura. Transformarea uluitoare a Sofiei Vergara / Video

„Sunt singurul fiu în viață al Griseldei care are acorduri privind drepturile de viață semnate chiar de Griselda în care ea intenționa să îi duc mai departe povestea”, a precizat bărbatul.

„Sunt un om de afaceri din industria de divertisment și înțeleg importanța filmelor deoarece am o carte de lansat, bazată pe povestea reală”, a adăugat el.

Cine a fost Griselda Blanco

Griselda Blanco a fost o traficantă de droguri columbiană. Aceasta șia- condus operațiunea din Miami din anii 1970 până la începutul anilor 2000. A fost surpanumită „Regina Cocainei” și „Nașa” și era temută pentru tactica ei în afaceri.

Blanco a fost arestată în 1985 și acuzată de conspirație pentru fabricarea, importarea și distribuirea cocainei. După ce a fost conamnată la 15 ani de închisoare, aceasta a fost eliberată în anul 2004.

Griselda Blanco a fost ucisă în 2012, la vîrsta de 69 de ani, după ce a fost împușcată de un motociclist în Medellin, Columbia.

Michael Blanco a declarat pentru Daily Mail că nu i-a plăcut apariția Sofiei Vergara când s-a transformat în regretata sa mamă.

Citește și: Filmul de pe Netflix care a ajuns pe primul loc la scurt timp de la lansare. Te ține cu sufletul la gură până la ultima secvență

Citește și: Serialul Netflix care a depășit toate așteptările. Are peste 11 milioane vizualizări

„Mama mea a fost o femeie frumoasă și este o nebunie că mulți spun ”Nu, trebuie să arăți mai degrabă ca o dependentă de droguri”. Faptul că o numesc „urâtă” mă jignește cu adevărat”, a mai spus el.

„Oamenii spun asta când văd fotografiile. Dar când veți citi cartea mea veți afla că mama a fost numită păpușa de porțelan în tinerețe”, a povestit Michael Blanco.

Recent, Sofia Vergara a dezvăluit că a petrecut trei ore la machiaj pentru a se transforma în Griselda Blanco.

Comentariile fiului lui Blanco vin după ce acesta i-a dat în judecată pe Sofia Vergara și Netflix pentru noul serial. Bărbatul vrea ca un judecător să acorde o ordonanță prin care să împiedice lansarea serialului ce are premiera pe 25 ianuarie pe platforma de streaming.

El și frații săi susțin că serialul a smuls povestea familiei sale pentru a o încorpora în povestea „Griselda” – și că imaginile și asemănările lor au fost folosite în serial fără permisiunea lor, încălcându-le drepturile.

Griselda, lansat pe 25 ianuarie pe Netflix

Controverse în jurul unuia dintre cele mai așteptate seriale Netflix. Fiul Griseldei Blanco îi aduce acuzații dure Sofiei Vergara

Miniserialul GRISELDA este o dramatizare ficțională, inspirată din viața priceputei și ambițioasei Griselda Blanco, care a creat unul dintre cele mai puternice carteluri din istorie. În însoritul Miami al anilor ’70-’80, Blanco deține o combinație letală de cruzime nebănuită și șarm, care o ajutată să penduleze cu grație între afaceri și familie și să devină cunoscută drept „Nașa”.

Seria a fost împărțită în câte șase episoade și a a avut premiera pe Netflix pe data de 25 ianuarie, la ora 10:00.

Cu Sofía Vergara în rolul principal și îndeplinind funcția de producător executiv, miniserialul dramatic GRISELDA a fost cocreat de Eric Newman, realizatorul serialelor NARCOS și NARCOS: MEXIC, împreună cu Andrés Baiz, care semnează și regia tuturor celor șase episoade.

Sursă foto: Netflix, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton