Cu aproape 230 de mii de morţi, tsunami-ul care a lovit Oceanul Indian pe 26 decembrie 2004 este unul dintre cele mai mari cutremure produse vreodată, întenţionat însă.
Potrivit conspiraţioniştilor, acesta nu a fost un dezastru „natural”, ci de un genocid provocat intenţionat, cu ajutorul unei „bombe-tsunami”, o armă nucleară detonată din adâncul oceanului.
Plecând de la ipoteza lui William S. Cohen, fostul secretar american al Apărării, aceştia spun că tehnologia este capabilă să provoace o tragedie de asemenea proporţii, experimente cu bombe-tsunami fiind realizate şi în anii 1944 în Noua Zeelandă.
Cohen afirmă ca exista grupări de „eco-terorism”, care deţin tehnologii militare capabile să schimbe clima, să provoace cutremure sau erupţii vulcanice.
Când vine vorba de încălzirea globală, opiniile oamenilor de ştiinţă se bat cap în cap, asta pentru că unii nu sunt de acord că fenomenul este cauzat de oameni şi, mai mult, că aceasta nici măcar nu există.
Profesori de la Universitatea Winnipeg spun că dovezile privind încălzirea climei din cauze umane sunt eronate, fenomenul fiind cauzat de procese naturale.
Potrivit acestora, temperaturile au scăzut din 1940 până în 1980, iar toată lumea ştia că Pământul se află într-o perioadă de răcire. Însă, din 1990 temperaturile par să crească din nou şi acum încălzirea globală pare a fi din nou la modă, afirmă ei.”Ciclul începe de la capăt şi temperaturile globale indică acum o răcire”, a explicat unul dintre cercetători.
Viruşii mortali au fost creaţi de oameni
Virusul mortal SIDA, precum şi cele recent apărute, gripa porcină sau aviară, ar fi fost create de oameni în laboratoare. Motivul? În cazul primului, armata americană, CIA şi implicit oamenii de ştiinţă ruşi ar fi pus la cale un plan genocid menit sa ducă la exterminarea homosexualilor.
Cât despre gripa porcină, aceasta a fost provocată printr-un complot între al-Qaida şi cartelurile de droguri din Mexic, suspectează unii cercetători americani.
Având la origine viruşi din China şi Mexic, epidemia nu ar fi putut să apară natural, ci în urma unor mutaţii efectuate în laboratoare, consideră unii sceptici, argumentând că viruşi ai gripei ce constau dintr-un amestec de tulpini de origine umană, porcină şi aviară s-au mai găsit şi inainte.