Connect-R: „M-au sunat ai mei după emisiune, plângea toată casa!”

.

Cu doar câteva ore înainte de marea finalã „Next Star”, emoţiile îşi spun cuvântul atât în rândul micuţilor finalişti, cât şi în cel al juraţilor, care trebuie sã decidã marele câştigãtor al trofeului Next Star, dar şi al premiului de 20 000 de euro.
Dan Negru le-a trezit amintirile celor cinci juraţi cu unele dintre cele mai emoţionante momente ale acestui sezon, chiar în seara când trebuie sã ia cea mai grea decizie.
Momentul revederii lui Omar, bãieţelul jumãtate român, jumãtate libanez, cu o voce de aur, l-a fãcut pe Connect-R sã îşi aminteascã de prima lui apariţie la „Next Star”: „A fost incredibil, m-au sunat ai mei dupã emisiune, plângea toatã casa! Omar ne-a impresionat pe toţi!”.
În aceastã searã, de la 20:30, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României vor intra în luptã pentru marele premiu „Next Star”, la Antena 1.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale