De la jumatatea lui aprilie, la Pro Tv, va incepe al unsprezecelea sezon „Dansez pentru tine”. Iată care sunt concurenţii şi cazurile.
Opt concurenţi vor încerca să-şi spuna poveştile de viaă în paşi de dans şi să convingă juriul şi telespectatorii că merită să-şi împlinească visurile. În acest sezon, tema care-i leagă pe toţi este speranţa, încrederea în viitor şi în forţele proprii.
Corina Bud şi Eduard Ionuţ Vasile
CORINA BUD luptă alaturi de EDUARD IONUŢ VASILE care vrea să-şi ajute familia să scape de sărăcie. Edi are o familie numeroasă formată din 9 membri, de curând aceasta „îmbogăţindu-se” cu o pereche de gemene. Mama sa este acum în concediu postnatal, iar tatăl lucrează ca spălător de vase într-un restaurant. Edi vrea să-şi ajute şi fratele mijlociu care în urma unui accident la vârsta de 3 ani prezintă arsuri pe tot corpul şi are nevoie de o operaţie de grefare a pielii.
Edi a fost nevoit să muncească încă de când avea 10-12 ani pentru a-şi ajuta părinţii şi fraţii mai mici. A început cu împachetarea lenjeriilor de pat. Niciodată nu i-a fost ruşine cu munca sa, ci din contră, se simţea mândru că poate fi util. Apoi a lucrat într-un atelier de croitorie.
A reuşit să meargă o perioadă în paralel şi cu munca şi cu şcoala, dar în cele din urma, copleşit de probleme, a pierdut doi ani de şcoală. Edi a întrerupt cursurile Liceul Tonitza, sectia de Arte plastice, în clasa a X-a. Este foarte talentat, desenează şi pictează. Acum, Edi a ajuns să-şi ajute financiar familia din hainele pe care le creează şi le vinde pe internet şi din prestaţiile lui ca dansator.
Citeşte în pagina următoare despre al doilea concurent!