Cele mai faimoase orchestre virtuoaze se pregătesc să dea tonul colidelor de Crăciun, cluburile te invită deja la petreceri tematice de sărbători, iar târgurile te ademenesc cu miresme de dulciuri şi colinde peste tot în oraş. Iată la ce evenimente alese îţi recomandăm să te distrezi în aceste zile.
Petreceri caritabile de Crăciun
În Open Pub se sărbătoreşte deja „Christmas Party”, iar dacă treci pe strada Tunari, la numărul 65, vei simţi şi tu ceva iz de scorţişoară de la vinul fiert, refrenuri de colinde cunoscute şi voie bună ca de sărbători.
Organizatorii nu s-au gândit însă doar la elfii săi petrecăreţi. Pentru ca şi alţii să se poată bucura de Crăciun, aceştia te roagă să oferi şi tu un mic cadou la intrare, care va ajunge la casa de copiii de la Hospice Casa Speranţei
Petrecerea caritabilă are loc sâmbătă, de la ora 20:00.
O faptă la fel de bună faci şi dacă vei merge să te distrezi la petrecerea „A Grooving Carol”.
Organizată în spiritul sărbătorilor, petrecerea este un eveniment caritabil ce împărtăşeşte ideea de a dărui bucurii şi celor nevoiaşi, în prag de sărbători.
Party-ul caritabil de Crăciun are loc lângă Cişmigiu, la adresa Zalomit 6, începând cu ora 22:00. Iar dacă tot ai ajuns aici, dă o raită şi pe la patinoar.
Cei care vin la petrecere, sunt aşteptaţi cu un mic cadou. Banii de pe bilete (7 lei) vor merge la copiii din centrele Sf. Macrina şi Sf. Spiridon din Bucureşti.
Cele mai faimoase orchestre ajung la Bucureşti
O tradiţie deja consacrată în repertoriul săbătorilor de iarnă româneşti, concertele fascinante susţinute de Vienna Classic Christmas şi Johann Strauss Ensemble readuc an de an la Bucureşti atmosfera magică a Crăciunului vienez.
Strauss Festival Orchestra Vienna te aşteaptă luni, de la 19:30, la Sala Palatului, la un spectacol sublim dedicat Crăciunului, iar Johann Strauss Ensemble şi al său carismatic dirijor Russel McGregor, la Teatrul National Bucureşti, o oră mai târziu (20:30).
Colinde şi povesti de Crăciun
Godot Cafe Teatru te aşteaptă la poveşti şi colinde de Crăciun – un concert-spectacol rafinat, susţinut de Luiza Zan şi Sorin Romanescu.
Cunoscuţi publicului autohton pentru concertele de jazz, soul şi blues, Luiza Zan (voce) şi Sorin Romanescu (chitară) au pregătit o seară de poveste cu colinde compuse special pentru sărbătoarea Crăciunului. Cei doi vor interpreta piese de pe albumul ”Colinde şi poveşti de Crăciun”, o colecţie ce păstrează atmosfera sărbatorilor de iarnă tradiţionale, calde, romantice şi nostalgice.
Concertul este mâine, 17 decembrie, de la ora 21:00.
Târguri noi de Crăciun
Dulciuri, colinde, vin fiert, spectacole pentru copii şi mai ales cadouri de Crăciun, oferta târgurilor din Capitală este mai mult decât generoasă.
Muzeul Ţăranului Român te aşteaptă la târgul său tematic „Dale Craciunului”, asta dacă Târgul Cadourilor de Iarnă de la Palatul Copiilor, „Desaga lu Moş Crăciun”, nu îţi este mai mai aproape.
Iar dacă nu găseşti ce cauţi, poţi da o raită şi la Palatul Şuţu, pentru că la „Târgul de cadouri de Crăciun” organizat aici găseşti cadouri unicat.
Vezi toate târgurile de Crăciun organizate în Bucureşti.
Foto: Shutterstock