Concerte şi festivaluri în weekend

.

Un întreg festival de dulciuri, shopping în cafenele, petreceri siciliene şi teatru pe muzica live a lui Alifantis. Iată cu ce distracţii te întâmpină weekendul în Capitală.

Shopping la o cafea

 
Febra reducerilor a intrat şi în cafenele, astfel că dacă eşti epuizată de alergătura din mall-uri, acum te poţi relaxa la un ceai în timp ce mai probezi o bluză.

Margo Lounge (Str. Lipscani nr.29-33) deschide apetitul pentru cumpărături, inaugurând primul târg de vânzări cu accesorii vintage, handmade sau create de designeri creativi, desfăşurat aici.

Iată o modalitate isteaţă să îl scoţi pe partenerul tău la o ultimă sesiune de shopping, fără să ştie. Târgul este dschis duminică, între 12:00 şi 20:00.

Idelier – un magazin de idei

„Idelier” în schimb cred că îi va plăcea oricui are oroare de pasiunea de a achiziţiona haine în exces. The Ark vine cu o idee interesantă pentru shopping-ul modern, organizând primul târg glossy din România.

Idelier este mai degrabă un magazin de idei, unde poţi mai întâi să răsfoişti paginile de sugestii şi sfaturi ale designerilor şi să experimentezi apoi fiecare nouă recomandare. Dar, stai liniştită, concept-store-ul îţi oferă şi colecţii de haine, pantofi, accesorii sau decoraţii la preţuri reduse.

Dacă îţi place ideea, mergi sâmbătă şi duminică între orele 11:00 – 21:00.

Dulciuri la festival

Iată un festival care te va ispiti pur şi simplu să îl vizitezi. Choco Fest revine în acest weekend la Sala Radio, unde vei putea savura timp de trei zile de prăjituri şi ciocolată belgiană, cele mai fine praline şi cea mai aromată cafea adusă din toate colţurile lumii.

Concertele serii

Vineri seară, cluburile răsună de concerte cu muzică excelentă şi pe toate genurile.

Dacă i-ai ratat data trecută, Timpuri Noi te aşteaptă de această dată în Grill Pub, de la ora 20:00, trupa indie Dekadens concertează în Wings Club, o oră mai târziu, în Club Prometheus asculţi „Classic Folk” cu Puiu Creţu, iar Tibo’s Soul Club, un club proaspăt deschis pe strada Covaci, îi anunţă pe Ana Mardare şi TZ Band, într-un concert care îţi plăcea atât de tare încât o să îţi doreşti să îl asculţi şi a doua seară. Aşadar, vineri şi sâmbătă, nu ocoli Tibo’s Soul Club, de la ora 10 jumate seara.

Vezi ce alte distracţii nu merită ratate în aceste zile.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton