Blestemul diamantului Koh-i-Noor (India-Marea Britanie,blestem numai pentru bărbaţi)
Despre celebrul diamant indian s-au spus multe poveşti, dar una a atras atenţia de-a lungul timpului.
Povestea diamantului blestemat de 105 carate a început în India în 1306. Textul hindus care îl acompania spunea despre Muntele luminii (Koh-i-Noor) următorul blestem: „Cel care va deţine acest diamant va cuceri lumea, dar va suferi de pe urma nenorocirilor care vin împreună cu el. Numai Dumnezeu sau o femeie îl poate purta fără a suferi consecinţele”.
Mulţi regi şi capete încoronate care l-au avut în posesie au murit în condiţii suspecte, astfel că Regina Victoria a Marii Britanii a decis ca niciun moştenitor de sex masculin să nu poarte bijuteriile făcute din uriaşul diamant.
Comoara blestemată a Căpitanului Kidd (Insula Charles, Connecticut)
Nu se poate să avem un top al comorilor, fără o poveste adevărată cu piraţi. Despre Insula Charles se spune că este blestemată de mii de ani, dar poveştile cu comori au făcut-o şi mai atractivă pentru aventurieri, de-a lungul timpului.
Însuşi Căpitanul Kidd, un pirat celebru, ar fi ascuns aici o comoară furată în 1699, în ultima lui călătorie pe mare.
Un împărat mexican, pe nume Guatmozin ar fi blestemat insula în 1721, după ce averea imperiului său a fost furată şi depozitată pe insulă.
Se spune că nimeni nu poate locui pe insulă, din cauza spiritelor şi fantomelor care o bântuie. În plus, legendele povestesc despre aventurieri care au găsit comorile insulei, dar au murit înainte să apuce să o părăsească.