Mai ingenioase de multe ori decât versurile melodiei, videoclipurile pot contribui în mod decisiv la succesul unui cântec banal. Katy Perry a plecat de la acelaşi principiu…
…când a filmat videoclipul piesei „Last Friday Night (T.G.I.F.)„, aşa încât dacă se întâmplă să nu îţi placă melodia, măcar să te distrezi privind videoclipul.
Deghizată în tocilară, cu ochelari de vedere pătraţi şi aparat dentar, cântăreaţa apare într-un clip foarte haios, fiind de fapt o parodie la piesa „Friday” intrepretată de Rebecca Black, votată cea mai proastă proastă revelaţie muzicală a anului.
În încercarea de a o imita pe tânăra speranţă a muzicii americane, Katy Perry pozează în imaginea unei eleve pudice şi marginalizate, dar care se transformă din „Betty cea urâtă” într-o adolescentă sexy şi deschisă la provocările şi curiozităţile tipice vârstei.
Cântăreaţa apare în timp ce îşi epilează mustaţa, apoi, zbenguindu-se în timpul unei orgii, moment în care îi cade breteaua, iar la final se trezeşte în pat lângă un manechin frumos şi plin de muşchi.
Versurile sunt, desigur, pe aceeaşi frecvenţă: „Un străin în patul meu/ Aud bubuituri în capul meu,/ Mult sclipici în cameră/ Flamingo roz în piscină,/ Miros ca un minibar…”.
Sunt şi alţi artişti cu simţul umorului care au vrut să îşi distreze fanii.
Sabotage – Beastie Boys
De exemplu, hip-hoperii de la Beastie Boys au ales să producă mare parte din videoclipuri într-o manieră hilară. Le-a reuşit cel mai bine cu clipul piesei „Sabotage” care este o parodie la comediile anilor 70.
Mustăcioşi, cu peruci vopsite şi mâncăcioşi de gogoşi, legendarii detectivi ai seriilor poliţiste sunt reinventaţi de regizorul Spike Jonze, care a satirizat întocmai imaginea poliţistului american, ca Starsky şi Hutch sau detectivul Baretta din seria faimoasă cu acelaşi nume.
The Majesty of Rock – Spinal Tap
În mijlocul dezmăţului greilor rockului anilor şi a exceselor de tot felul manifestate de fanaticii heavy-metal în anii 80, filmul „This Is Spinal Tap” a fost o comedie genial de inspirată, reuşind să redea întocmai exact spiritul muzical al acelor ani.
Melodia celor de la Spinal Tap, lansată câţiva ani mai târziu, în 92, a repetat acelaşi succes al peliculei. Versuri stupide („Maiestatea rockului,/ misterul roll-ului,/ cârpeala ciorapului,/ înscrierea golului”), costume îngrozitoare şi gesturi exagerate pe care le fac unii artişti rock, plus o coregrafie simpatică a celor de la Spinal Tap au animat videoclipul uneia dintre cele mai amuzante piese a grupului.
Foo Fighters – Learn To Fly
Şi cu trupa de rock alternativ „Foo Fighters” te poţi amuza copios dacă le urmăreşti videoclipurile.
‘Long Road To Ruin, Big Me sau „Low” sunt doar câteva dintre cele mai haioase clipuri cu care trupa şi-a binedispus fanii, însă „Learn To Fly” aterizează, în topul nostru, pe primul loc. Parodie a filmului „Airplane!”, clipul îi suprinde membrii trupei în rolurile unui echipaj de e avion – Dave Grohl, însoţitor de bord, pilot de avion; Taylor Hawkins străluceşte în rolul unei stewardese -, dar apar şi actorii Jack Black şi Kyle Gass în roluri de angajaţi preocupaţi de orice altceva numai de întreţinerea aeronavei nu.
Foto: YouTube