Fie că ne gândim la Alpii cei pitorești, la neutralitatea politică, ceasurile exacte, ciocolata fină sau la diversitatea de brânzeturi, Elveţia ne uimește cu locuri spectaculoase de vizitat şi de explorat pe îndelete. Una dintre caracteristicile unice ale ţării este aceea că are trei limbi naţionale, franceză, italiană şi germană, pe care le vei auzi vorbite în funcţie de regiunile vizitate.
Vacanță pe meleagurile lui Heidi…
Peisajele alpine răpitoare împreună cu satele pitoreşti fac din Elveţia o adevărată destinaţie desprinsă din cărţile de poveşti şi vin să completeze aceste imagini desăvârşite cu strălucitoarele lacuri albastre şi văile de smarald sau vârfurile acoperite de zăpadă ale Alpilor. Staţiuni cunoscute şi apreciate în întreaga lume atrag turiştii dornici să se bucure de schi, drumeţii, alpinism, ciclism sau chiar zbor cu parapanta.
În plus, dincolo de toate aceste minunăţii ale naturii, numeroasele atracţii culturale completează un tablou ideal de basm. Cufundată în istorie, Elveţia se mândreşte cu oraşe superbe precum Zurich, Geneva sau Lausanne, care adăpostesc o seamă de muzee excelente şi galerii de artă, clădiri istorice şi festivaluri de muzică de renume.
Oraşe din Elveţia pe care trebuie să le vizitezi
Într-un circuit în Elveția, nu trebuie să omiți capitala Berna, poziţionat excelent pe o peninsulă a râului Aare, ce se mândreşte cu un un superb centru medieval, care emană foarte mult din farmecul lumii de odinioară, apreciat la nivel internaţional, fiind inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Porneşte într-o plimbare de-a lungul străzilor pietruite, care îţi vor purta paşii spre cea mai înaltă catedrală din Elveţia, din turnul căreia vei avea cele mai frumoase vederi panoramice, apoi spre splendidul Turn cu ceas, şi de-a lungul a şase kilometri întregi cu arcade comerciale.
Zurich, cel mai mare oraş din Elveţia şi un important nod de transport, este un loc superb din care să începi un tur pe jos de-a lungul străzilor din centrul vechi, înţesat de magazine diverse, cafenele, peste 50 de muzee şi 100 de galerii de artă. De altfel, lunga stradă Bahnhofstrasse este una dintre cele mai faimoase regiuni din Europa unde sunt adunate cele mai extravagante magazine de modă, ceasuri şi bijuterii.
Tarif: de la 319 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport autocar, ghid roman. *Bonus! Excursia in statiunea Interlaken. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.