Cine a câștigat Marele Premiu la Bucharest International Dance Film Festival, ediția a X-a

.

Bucharest International Dance Film Festival este locul unic în care publicul din București are ocazia să vizioneze, în premieră, în România, cele mai bune scurtmetraje internaționale de dans în sălile de cinema sau în aer liber, sau să participe și la alte evenimente dedicate comunității, lungmetraje de dans, spectacole de dans contemporan în premieră ș.a

Având o tradiție de zece ani, competiția oficială are loc o dată pe an, iar în această ediție s-au înscris peste  250 de scurtmetraje de pe întregul mapamond, dintre care s-au selectat 34 de filme, din aproximativ 23 țări. Echipa de selecție a fost formată din Laurențiu Paraschiv, critic de film, Cristian Pascariu, scenarist și regizor, și Simona Dabija, dansatoare și coregrafă.

Filmele au fost selectate astfel încât să ofere publicului o perspectivă asupra felului în care corporalitatea, performativitatea și dansul se oglindesc în societatea contemporană la nivel mondial. S-a acordat o atenție aparte filmelor cu un mesaj puternic, celor care și-au propus inovații la nivel de compoziție coregrafică și cinematografică, dar și experimentelor vizuale care regândesc granițele estetice dintre genuri și manifestări artistice.

Tema acestei ediții, Mapping Bodies, a trasat o hartă a diferitelor contexte social-politice, prezentând noi perspective asupra lumii contemporane și aducând în fața publicului evenimente care abordează subiecte interconectate cu ecologia, tehnologia, transformările corpului și conexiunile dintre trecut și viitor.

Scurtmetrajele din Competiția Internațională s-au proiectat pe marile ecrane de la Cinema Elvire Popesco, Muzeul Țăranului Român, Teatrul Masca, Grădina cu Filme, Roaba de Cultuă și Apollo 111, pe întreaga durată a festivalului.

La finalul celor patru zile din cadrul BIDFF#10, a avut loc decernarea premiilor, cel mai așteptat moment, la Grădina cu Filme Cinema & More, în prezența juriului și a directoarei artistice, Carmen Coțofană, alături de Simona Deaconescu, una dintre fondatoarele BIDFF.

Anul acesta, pentru prima oară în zece ediții de festival, juriul a decis ca Premiul Pentru Cel Mai Bun Film să fie acordat unei producții românești. Puterea acestui scurtmetraj constă în lupta autentică dintre starul din fața camerei și cineastul din spatele său, o floare care răsare pe neașteptate din semințele unui alt film pe care nu-l vom vedea niciodată, iar acesta se intitulează: DESPRE IMPOSIBILITATEA UNUI OMAGIU, regizat de Xandra Popescu, produs de Ada Solomon avându-l ca protagonist pe legendarul Ioan Tugearu.

Cine a câștigat Marele Premiu la Bucharest International Dance Film Festival, ediția a X-a

Premiul Juriului a mers anul acesta la o producție în care dansul, filmul și animația se îmbină organic într-o semnătură sincretică personală: IN OUR HANDS (R: Kristián Mensa).

Cine a câștigat Marele Premiu la Bucharest International Dance Film Festival, ediția a X-a

Juriul a decis să ofere și trei mențiuni speciale: A BIRD CALLED MEMORY (R: Leonardo Martinelli), pentru dramaturgia vizuală, construită din indicii eficiente care transmit o poveste personală puternică, SHAME (R: Hadi Moussally), pentru modul în care filmul prezintă o poveste controversată, spusă într-un mod neobișnuit și lejer, și NOORA (R: Anna Kekkonen), pentru armonizarea sensibilă dintre corp și natură, amplificată de un sunet și o imagine remarcabile.

Cine a câștigat Marele Premiu la Bucharest International Dance Film Festival, ediția a X-a

Foto – A BIRD CALLED MEMORY

Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Asociația Tangaj Collective și mai multe informații despre acesta se regăsesc pe site.

Ediția următoare se va desfășura în anul 2025, în București, cu tot atâtea evenimente în care filmul și dansul mereu vor avea o poveste comună!

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton