Marele premiu al emisiunii „Chefi la cuțite”, de la Antena 1, este de 30.000 de euro. Cu toate acestea, câștigătorul nu va pleca acasă cu suma exactă de bani, asta pentru că orice venit, chiar și din concursurile televizate, este impozitat de către stat.
Antena 1 pune la bătaie un premiu generos, de 30.000 de euro, pentru cel care va reuși să câștige titlul de cel mai bun bucătar, în emisiunea „Chefi la cuțite”. Echivalentul în lei al acestui premiu este de aproximativ 147.000 RON. Nu totți acești bani vor ajunge în buzunarul victoriosului, o parte din ei fiind opriți de stat, după impozitare.
Câți bani primește la final câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 10
Astfel, în urma unui calcul, valoarea finală a premiului de care câștigătorul „Chefi la Cuțite” sezonul 10 beneficiză în final este complet diferită.
Potrivit legii din România, doar câștigurile sub 600 de lei nu sunt impozitate. Așadar, din suma de 30.000 de euro (147.000 RON) se scad inițial cei 600 de lei. Apoi, din banii rămași, se vor reține 16%, astfel că premiul real pe care va pune mâna câștigătorul de la „Chefi la cuțite” va fi undeva puțin peste 25.000 de euro, adică aproximativ 123.000 de lei.
Emisiunea culinară de la Antena 1, aproape de final
Telespectatorii au aflat luni seara care sunt semifinaliștii celui de-al zecelea sezon al emisiunii „Chefi la Cuțite”. Astfel, în lupta pentru marele premiu au rămas Raluca Todea, Florica Baboi, Adrian Stroe, Dan Manciu, Mădălina Cafadaru, Gigi Burger, Oxy (Roxana Crudu), Gabriel Drăgușanu și Paco.
Numele câștigătorului „Chefi la Cuțite”, dezvăluit înainte de marea finală
Cel de-al zecelea sezon al showului culinar de la Antena 1, „Chefi la cuțite”, este aproape de sfârșit. Finala competiției din al cărui juriu fac parte Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu urmează să fie difuzată pe 1 decembrie. Cu toate acestea, numele celui care va ridica trofeul a fost deja anunțat.
În cursa pentru marea finală au rămas cei mai buni, însă unul singur va fi declarat câștigător. Iar numele acestuia a început să fie deja vehiculat pe internet. Astfel, conform unei postări pe Instagram, pagina Viperele Vesele anunță că cel de-al zecelea sezon va fi câștigat de Florica Boboi, concurenta din echipa lui Chef Sorin Bontea.
Sursă foto: Antena1
Ultima modificare noiembrie 29, 2022 1:50 pm