Succesul este un mister pentru persoanele care nu l-au atins și un secret bine păstrat în rândul celor care se bucură de el. Cu toții ne-am dori să reușim ceea ce ne propunem, indiferent de măreția scopului, așa că ne putem îndrepta atenția către una dintre cele mai prodigioase epoci ale omenirii, Renașterea, în care Leonardo Da Vinci a trasat cele patru reguli ale succesului.
Iată care sunt cele patru reguli ale succesului, scrise de Leonardo Da Vinci în era care a dat omenirii cei mai mari inventatori, filozofi, pictori și sculptori. În epoca modernă aceste norme ne pot părea desuete, însă citindu-le, realizăm că sunt principii solide, valoroase, care ne pot ghida în viață. De aceste reguli s-a lăsat călăuzit și Walter Russellm pictor, sculptor, muzician, arhitect și filozof american al secolului XIX, precizând că astfel a ajuns să se bucure de succes.
Fii un spirit umil!
Pune-ți acțiunile în slujba celor din jurul tău. Ambițiile care hrănesc doar scopurile personale vor genera insatisfacție în mod inevitabil, a aflat Russell, în urma studierii principiilor lui Da Vinci.
Walter s-a regăsit în cea de-a doua categorie o perioadă de timp și, spune el, nu a simțit nici un fel de mulțumire personală: ”Am crezut la un moment dat că faima este singurul lucru care contează, însă atunci când am ajuns faimos, la un anumit nivel, nu mi s-a mai părut satisfăcătoare. Și asta pentru că era altceva, mult mai înalt de atins, prin intermediul binelui făcut celorlalți”.
Înclină-te în fața lumii!
Prea puțini sunt conștienți, în zilele noastre, de rolul pe care îl au în Univers. Suntem, de fapt, unelte ale Universului, considera Da Vinci, așa cum explică Russell, și suntem capabili să creăm lucruri extraordinare. Însă mai înainte trebuie să știm acest lucru despre puterile noastre și să știm să ne ascultăm gândurile. Nu ignorați aceste energii care ne determină mintea să devină un loc unde se nasc planuri mărețe.
Inspiră-te!
Nu trebuie să încetăm să ne inspirăm. Toate lucrurile din jurul nostru pot servi drept sursă de inspirație, însă trebuie să fim tot timpul deschiși, cu simțurile activate la maximum. Russell a profitat din plin de sfatul lui Da Vinci, de a lăsa ”flacăra” inspirației să se aprindă, așa că fiecare dintre noi poate aplica acest principiu. Russell recomandă izolarea în natură, momentele de singurătate cu propria persoană, care te pot face să-ți auzi vocea interioară, care le ”vorbește” doar celor care ascultă.
Găsește scopul suprem!
Dacă ai reușit să găsești inspirație, însă nu ți-ai făcut un plan, iar totul a rămas la stadiul de intenție, atunci nu te aștepta să fii mulțumit cu viața pe care o ai. Inspirația trebuie să te conducă la un scop suprem al vieții tale, la aflarea menirii tale pe acest pământ, iar informațiile pe care deja le posezi și pe care urmează să le primești, urmând pașii de mai sus, trebuie să te conducă la îndeplinirea acestui scop.
Foto: Wikipedia
Ultima modificare decembrie 4, 2015 3:11 pm