Cel mai apetisant festival din lume este fără doar şi poate Salonul de Ciocolată din Paris. An de an, ineditul festival reuneşte cei mai prestigioşi ciocolatieri şi designeri ai lumii... ...astfel că evenimentul este de două ori încântător, superbele manechine fiind îmbrăcate din cap până în picioare în ciocolată. Ca o tradiţie recunoscută a festivalului, ce nu face economie deloc la ciocolată, cea mai savurată atracţie a Salonului de la Paris este prezentarea de modă, în cadrul căreia designerii îşi expun cele mai nonconformiste creaţii comestbile. Rochii realizate integral din ciocolată fină şi praline, accesorizate cu marţipan şi bomboane macarons, modelate pe formele la fel de apetisante ale manechinelor, au făcut şi în acest an deliciul publicului, care a savurat din plin defilarea de modă. Rochia -scut, "blindată" cu praline, inspirată parcă din stilul războinicei "Xena", şi ţinuta colorată accesorizată cu panglici de marţipan şi bomboane la capete au fost două dintre apariţiile de senzaţie ale designerilor ce au reuşit să dea altă dimensiunea deliciosului desert.Dacă până acum se ştia doar că ciocolata este un minunat afrodisiac pentru femei, bărbaţii au putut afla cum funcţionează aceasta şi în cazul testosteronului. Sutienul din ciocolată, care aduce foarte bine cu doi papanaşi, este fără îndoială o revoluţie foarte practică în modă, mai ales pentru bărbaţii mai puţin îndemânatici care nu se descurcau până acum să desfacă accesoriul.Nu în ultimul rând, şi rochia mulată exact pe formele voluptoase şi apetisante ale manechinului a fost îndelung sorbită din priviri. Aceasta a fost asortată desigur pe un manechin de culoarea ciocolatei. Designerii şi-au pus în aplicare cele mai inedite viziuni creative. Dacă până acum nu se descoperise materialul potrivit pentru a realiza un trunchi de copac ca piesă vestimentară, din ciocolată pare să fie purtabilă. Există, însă, şi o parte riscantă atunci când porţi o ţinută din ciocolată. Manechinul s-a trezit cu rochia pe jos, după ce bucăţi de ciocolată s-au desprins de pe crinolină. Primul risc rămâne totuşi tentaţia de a o mânca. Mai jos poţi admira o rochie - cuib din ciocolată, în care designerii au furişat desigur şi nişte păsări, şi o pereche de pantofi, acccesorizaţi cu bomboane macarons colorate. Foto: NorthFoto