Ashton Kutcher a fost ales să îi ia locul lui Charlie Harper în „Two and a Half Men”. Chiar dacă prezentatorul Punk’d este foarte simpatic, nu îl va înlocui pe fratele lui Alan…
…intrepretat inegalabil de Charlie Sheen, spun fanii celui mai urmărit sitcom american în prezent.
Iată ce alte cupluri simpatice ne-au făcut să le urmărim seriale la rând.
Dr. House şi Cuddy
Cu un simţ al umorului mult mai rafinat decât al doctorului cinic, Cuddy este o persoană elegantă în atitudine, comparativ cu arogantul Dr. House, lipsit de orice maniere, a cărei înţelepciune şi răbdare compensează cu orgoliul şi comportamentul uneori infantil al păcătosului Dr. House.
Prin urmare, cele două personaje sunt ca două poluri opuse care se atrag şi se completează perfect. Însă, ce este interesant este relaţia lor de subordonare, Cuddy fiind practic şefa lui Gregory, în calitate de director al spitatului „Princeton-Plainsboro Teaching Hospital”, reuşind să îl mai tempereze pe veşnic pornitul doctor.
Michael Scott şi Dwight Schrute
Probabil că niciun alt serial nu descrie mai real şi într-un mod atât de savuros atmosfera tensionată, bizară şi disconfortantă şi pe care o întâlneşti uneori la serviciu. Din tot scenariul nu lipsesc însă relaţiile suspicios de apropiate cu şeful, în speţă, personajul tipologic, linguşitor şi slugarnic prin definiţie.
În mod deloc surprinzător, asistentul Dwight Schrute, intrepretat de Rainn Wilson, te face să simpatizezi un astfel de spion în loc să îl urăşti. Credem că Michael Scott (Steve Carell) şi Dwight Schrute fac cea mai bună echipă într-un astfel de scenariu.
Dacă toată povestea nu s-ar consuma pe coridoarele unui spital modern, Meredith şi Derek ar putea forma cuplul shakespearian Romeo şi Julieta, ce-i drept, într-o poveste cu mai puţin dramatism.
Se iubesc, se ceartă, se tachinează, iar relaţia lor este atât de comună, încât oricine a empatizat cu rolul sensibilei asistente Meredith Grey… pentru irezistibilul doctor Derek.
Relaţia care se înfiripă între un vampir şi o muritoare nu poate să fie decât incitantă pentru cinefili, dar şi pentru producători deopotrivă, care par tot mai pasionaţi pentru astfel de poveşti.
Pasională, cladită pe încredere desăvârşită şi iubire necondiţionată, cine nu şi-ar dori o astfel de relaţie perfectă, chiar şi cu un vampir?
Mai mult decât atât, se pare că astfel de relaţii sunt chiar de bun augur şi în lumea muritorilor. Chelneriţa Sookie Stackhouse şi vampirul atrăgător Bill Compton sunt făcuţi unul pentru celălalt, ei fiind împreună şi în viaţa reală. La fel şi Kristen Stewart şi Robert Pattinson.