Lansat pe ecrane din 20 mai, „Piraţii din Caraibe 4” continuă să depăşească recorduri de box-office în fiecare weekend, pragul încasărilor din cinematografe depăşind un miliard de dolari.
Industria cinematografică stabileşte recorduri de box-office cu fiecare film lansat şi, totuşi, există eşecuri care nu ţin neapărat de calitatea filmului.
Iată mai jos cele mai remarcabile eşecuri cinematografice, după cifra încasărilor.
Castorul
Cel de-a treilea film regizat de Jodie Foster, „Castorul” este o dezamăgire păguboasă şi pentru actriţă (nu doar pentru cinefili), comedia cu Mel Gibson în rolul principal încasând nici măcar 1 milion de dolari din bilete.
Cu un buget de peste 20 de milioane de dolari, tânăra regizoare a reuşit să recupereze doar 5% din investiţie.
Mămici pentru Marte
Filmul lui Robert Zemeckis, lucrat în noua tehnologie motion capture, este una dintre cele mai costisitoare producţii din istoria Hollywood-ului, a cărei investiţie s-a ridicat la 150 milioane dolari, pentru un profit de numai 39 de milioane de dolari.
Măria Ta
Comedia trivială, stabilită în evul mediu, cu Natalie Portman şi James Franco, pare că nu a prins prea bine la public, deşi protagoniştii au fost amândoi anul acesta în atenţia Galei Oscar. Produs cu 50 de milioane de dolari, filmul a adus încasări de numai 21, 6 milioane în America şi ceva „mărunţiş” de 3 milioane în cinematografele din restul lumii.
Vezi care sunt premierele lunii iulie în cinematografele din România.
Arthur
Remake după clasicul omonim din 1981 al lui Dudley Moore, comedia lui Jason Winer pare să nu fi stârnit prea mult pofta de râs cinefililor. Dar chiar şi aşa, umorul sec al celor trei comici – Russell Brand, Helen Mirren şi Jennifer Garner – nu a fost chiar deplorabil.
Realizat cu un buget estimat la 40 de mil. de dolari, filmul a avut încasări puţin peste 30 de mil. de dolari în SUA., reuşind să recupereze investiţia prin biletele vândute peste Ocean, de circa 12 milioane de dolari.
Green Lantern
Costând pe puţin 200 de mil. de dolari, „Green Lantern” nu a adus nici pe departe încasările pe care le aştepta Ryan Reynolds. Dar regizorul măcar şi-a recuperat costurile cu producţia. Compromisă de către critici, pelicula a câştigat în box office doar 260 mil. de dolari (la nivel mondial), în timp ce regizorul s-ar fi aşteptat probabil la cel puţin 500 de milioane.
Priest: Răzbunătorul
Thrillerul de groază bazat pe romanul korean scris de Min-Woo Hyung este cel mai scump film produs de compania Screen Gems.
În regia lui Scott Charles Stewart, „Priest” a costat 60 de mil. de dolari din care producătorii au recuperat doar puţin peste 29 de mil. de dolari în SUA. Pelicula a fost însă foarte apreciată peste Ocean, ceea ce a crescut nivelul încasărilor cu 46 de mil. de dolari.
Sucker Punch: Evadare din realitate
Filmul de acţiune fantastic cu eroine al lui Zack Snyder se numără printre eşecurile cinematografice ale anului de până acum.
Cu cele aproximativ 36 mil. dolari în SUA şi circa 53 mil. dolari încasări peste Ocean, regizorul abia şi-a amortizat investiţia care s-a ridicat la aproape 90 de mil. de dolari.
Foto: NorthFoto