Aparent inofensive şi distractive, desenele animate difuzate astăzi la televizor devin tot mai alarmante pentru părinţi. Personajele fabuloase plăsmuite acum de marile case de producţii…
… nu îi mai amuză nici pe copii, iar fermecătoarele poveşti de altădată par acum realizate mai degrabă cu scopul de a-i îngrozi pe cei mici prin violenţa şi trivialitatea cu care sunt redate.
Cine îşi mai aminteşte însă desenele animate urmărite acum 20 de ani, îşi dă seama că a fost mai norocos.
„ Sandy Belle” , „ Sailor Moon” , „Ţ estoasele Ninja” sau „ Cartea Cărţilor” sunt doar câteva dintre desenele care ne-au animat copilăria, ne-au captivat, amuzat şi educat, deopotrivă.
Era o lecţie bine ştiută de fiecare că în momentul difuzării lor trebuia să te afli î n faţă televizorului, cu privirea aţintită la TVR şi în cea mai mare disciplină.
Una dintre cele mai cunoscute şi iubite poveşti de către copii, „ Vrăjitorul din Oz” a reuşit să seducă generaţii întregi de-a lungul timpului. De la preţioasele cărţi ale lui L. Frank Baum, serialele şi filmele animate, la spectacole extraordinate jucate pe scenele lumii, călătoria spre oraşul Emerald ale celor patru personaje fantastice – Dorothy, Leul, Omul de Tinichea şi Sperietoarea de Ciori – a fost o aventură magică pentru fiecare dintre noi.
Tărâmul fascinant al vrăjitorului din Oz a făcut ca povestea să rămână unul dintre cele mai bune filme de animaţie din toate timpurile.
Probabil că generaţiei de astăzi îi va veni mai greu să creadă că acum 30 de ani existau şi desene educative.
Un concept inspirant şi o idee genială, „Cartea Cărţilor” a fost un serial animat, creat special pentru copii în anii 80.
Animaţia de 52 de episoade reda aventuri din Biblie, pe care băieţelul Christopher Peepers le descoperă împreună cu prietena lui Joy şi robotul de jucărie Gizmo. Cartea Sfântă îi va purta apoi în trecut şi îi face pe copii martori la evenimentele şi poveştile istorice. Numai că Ruffles, câinele lui Christopher, avea să se piardă în trecut… Filmul se difuzează şi acum pe postul Omega TV.
Un film la fel de urmărit, „ Sandy Belle” a creat o pasiune pentru fetiţe.
O copilă frumoasă, cu ochi mari şi albaştri, energică şi curajoasă, care a dat naştere unui adevărat „ fenomen” cu codiţele ei blonde, cine nu şi-ar fi dorit să devină Sandy Belle?
Acelaşi desen animat a convins probabil mulţi copii să îşi dorească un căţel la fel de mare ca Tambur.
Împreună cu acesta şi cu Mark, cel mai bun prieten al ei, Sandy Belle trăia totuşi o dramă. Ea îşi petrece copilăria căutându-şi mama pe care nu o cunoscuse niciodată.
Un alt serial care ne-a învăţat poveştile biblice, „Casa Zburătoare” este un fel de continuare a „ Cărţii Cărţilor”. Desenul redă de această dată întâmplări din Noul Testament trăite de Justin Casey, Angela şi Corkey Roberts.
Copiii intră în poveste după ce sunt practic „ înghiţiţi” de o furtună. Ajunşi pe un tărâm necunoscut, micuţii se adăpostesc într-o casă veche de lemn, unde îi vor întâlni pe robotul Solar Ion Robot (SIR) şi pe professor Humphrey Bumble.
Abia din momentul acesta începe aventură pentru copii, după ce casă este transformată de profesor într-o maşină a timpului, prin experimentul cu fulgerul al lui Benjamin Franklin.
Un grandios film produs de Dinsey, după povestea fermecătoare a lui Lewis Carroll, este şi „ Alice în Ţara Minunilor„. Carroll creează o dimensiune formidabilă pentru personajele sale care, uneori, au impresia până şi ele că trăiesc într-o lume ireală.
Urmărind Iepurele Alb, Alice ajunge în bizara Ţară a Minunilor, unde va trăi numeroase experienţe ciudate: ea creşte în înălţime sau se micşorează, se teleportează în grădină Pălărierului Nebun şi ajunge să cunoască tot felul de personaje fabuloase precum Pisica de Chesire, Morsa sau Tâmplarul.
Citeşte continuarea pe pagina următoare.
Page: 1 2