Serialele poliţiste ar trebui să te ţină în suspans iar finalul să fie unul imprevizibil. Dar clişeele obsedant de perimate pe care le folosesc poliţiştii fac ca serialele poliţiste…
…să se înscrie în acelaşi tipar.
Citeşte cele mai enervante clişee şi scenarii din serialele poliţiste de care, se pare, scenariştii încă nu s-au plictisit.
Poliţiştii merg întotdeauna în baruri în căutare de martori, iar barmanul este mereu primul interogat de pe listă. Din anumite motive, barmanii sunt întotdeauna prea ocupaţi să vorbească cu detectivii, chiar dacă este mijlocul zilei şi barul e gol.
Detectivii îşi terorizează întotdeauna suspecţii la interogatorii, prin intimidare.
Suspecţii nevinovaţi reacţionează de fiecare dată ofensiv la interogatorii, în timp ce adevăraţii infractori par că îşi doresc să rezolve cazul, fiind exagerat de cooperanţi.
De remarcat este şi reacţia standard a suspecţilor care aproape întotdeauna răspund la acuzaţii cu întrebarea: „Este interzis să…?” sau „Nu este nimic ilegal să…”
Anchetele detectivilor urmează mai mereu acelaşi demers: aceştia merg întotdeauna în centrele sociale (de reabilitare sau pentru persoane fără adăpost) unde persoanele defavorizate le oferă exact informaţiile de care au nevoie.
În căutare de probe, poliţiştii nu se sfiesc să încalce legea şi să intre prin efracţie în casa suspectului, care, culmea, de fiecare dată, lipseşte de acasă.
Toţi cercetătorii criminalişti sunt nişte mici genii în laborator. Examinarea probelor se face aproape instantaneu, rezultatul dezvăluie întotdeauna ce caută poliţiştii, iar descoperirea este mereu anunţată prin aceeaşi replică: „Am găsit ceva care s-ar putea să te intereseze”.
Mai mult decât atât, poliţiştii sunt de fiecare dată în laborator în momentul în care cercetătorul descoperă ceva la microscop.
În timpul interogatoriilor, martorii sau suspecţii nu stau niciodată de vorbă cu poliţistul într-un mod civilizat. Aceştia afişează aceeaşi atitudine indiferentă, aproape sfidătoare, faţă de poliţist şi nu îşi permit niciun minut să întrerupă ce fac cât timp discută cu omul legii.
Detectivii, pe de altă parte, nu le propun martorilor aproape niciodată să meargă într-un loc retras ca să discute.
Toţi avocaţii apărării reamintesc clientului lor să nu vorbească în timpul interogatoriului. La rândul lor, suspecţii îşi sună întotdeauna avocatul numai după ce scapă o informaţie incriminatorie.
Detectivul erou este întotdeauna o persoană cinică şi severă, care a suferit drame personale: divorţat, văduv sau separat, genul neadaptatului care nu are o viaţă a lui, fiind dependent de muncă. Un neconformat din fire, el va fi întotdeauna mustrat de şeful lui să respecte regulile etice pe care, profesionist fiind, alege să le sfideze cu bună ştiinţă.
Eroul lucrează mereu cu un partener cu care aparent se şicanează, dar în final între ei se leagă o relaţie de iubire. În cazul în care acesta este tot un bărbat, cei doi ajung, fierşte, cei mai buni prieteni, deşi la început abia dacă se înghit unul pe celălalt.
Criminalul comite întotdeauna o crimă exact în mijlocul anchetei şi chiar sub nasul poliţiştilor, iar reacţia lor este întotdeauna aceeaşi: „Cine ar fi crezut că x îşi va găsi sfârşitul în acest fel?”
Suspecţii omit întotdeauna să mărturisească tot la primul interogatoriu. Iar de regulă, informaţiile omise sunt cele care duc la rezolvarea cazului.
Căpitanul şef trebuie să fie mereu o persoană acră, căreia îi place să ţipe la subalterni şi care poartă bretele.
Detectivii sunt adevărate enciclopedii. Indiferent de specializările lor, aceştia deţin mereu informaţii ştiintiţice, noţiuni cibernetice şi detalii despre practici oculte.
Deşi este primul anchetat, adevăratul criminal nu este niciodată suspectat de la primul interogatoriu.
Poliţiştii criminalişti omit aproape mereu o probă relevantă la locul crimei, pe care apoi detectivii o găsesc.
Vezi care sunt cele mai frecvente clişee din filmele porno.
Foto: NorthFoto